Franţa a învins Polonia cu 3-1 şi s-a calificat în sferturi la Cupa Mondială

Data:

Selecţionata Franţei, campioana mondială en titre, s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar, după ce a învins echipa Poloniei cu scorul de 3-1 (1-0), pe Al Thumama Stadium din Doha, anunță Agerpres.

Franţa a câştigat fără probleme un meci în care a strălucit Mbappe, cu o dublă şi o pasă de gol.

Olivier Giroud (44) şi Kylian Mbappe (74, 90+1) au marcat pentru echipa antrenată de Didier Deschamps, în timp ce golul de onoare al polonezilor a fost reuşit de Robert Lewandowski (90+9 – penalty), la poate ultima Cupă Mondială din carieră.

”Les Bleus” au controlat jocul din primele minute şi ocaziile au apărut una după alta la poarta lui Szczesny. Varane (4) a trimis cu capul peste poartă, apoi portarul Poloniei a reţinut şutul trimis de Dembele din afara careului (17). Kounde a tras şi el de la distanţă, dar Szczesny a fost la post (22). Mbappe (35) a căutat colţul scurt, dar Szczesny a acordat corner.

Polonia a replicat printr-un şut trimis de Lewandowski (21) pe lângă poartă de la 20 de metri şi un şut-centrare expediat de Cash (35), prin faţa porţii.

Polonia a avut o şansă mare de a deschide scorul în min. 38, când şutul lui Zielinski a fost respins salvator de Lloris, apoi mijlocaşul lui Napoli a reluat în Theo Hernandez, mingea a ajuns la Kaminski, dar Varane a fost providenţial pe linia porţii.

Scăpată cu bine din acest moment dificil, Franţa a reuşit să înscrie înainte de pauză (44), când Giroud a fost găsit foarte bine de Mbappe în careu şi a marcat cu un şut la colţ. Giroud a devenit cu această ocazie cel mai bun marcator din istoria naţionalei Franţei, cu 52 de goluri, depăşindu-l pe Thierry Henry (51).

Echipa antrenată de Czeslaw Michniewicz a avut ultima ocazie a primei părţi, dar şutul lui Kaminski din careu (45+1) a fost deviat pe lângă poartă.

Franţa a fost echipa mai bună şi după pauză, având ocazii prin Griezmann (48), cu o lovitură liberă bătută din unghi, însă Szczesny a fost atent. Mbappe (56) a încercat să dubleze avantajul naţionalei din Hexagon, însă şutul său a fost deviat periculos în corner de Krychowiak, care a riscat un autogol.

În min. 58, Szczesny a ieşit şi a boxat o minge înaltă, căzând peste Cash şi Varane, iar Giroud a marcat spectaculos din foarfecă, însă arbitrul fluierase fault la portar.

După ce Giroud (66) a reluat în plasa laterală centrarea lui Kounde, Mbappe a închis conturile (74), marcând cu un şut sub transversală, după ce fusese găsit liber de Dembele de pe cealaltă extremă.

Polonia nu a reuşit să mai creeze nimic în atac şi tot francezii au fost cei care au punctat: Marcus Thuram (90+1) a dat o pasă remarcabilă pentru Mbappe, acesta a făcut o fentă în faţa lui Glik şi a şutat la vinclu, fără speranţe pentru Szczesny.

Mbappe şi-a depus o candidatură serioasă la titlul de golgheter al ediţiei din 2022, având cinci goluri marcate. Vedeta echipei Paris Saint-Germain a devenit totodată primul jucător din istoria Cupei Mondiale de fotbal care marchează 9 goluri până la împlinirea vârstei de 24 de ani.

În final, Polonia a obţinut lansa marcării golului de onoare, după ce mingea centrată de Grosicki a lovit mâna lui Upamecano.

Robert Lewandowski (90+8) a avut o execuţie ezitantă a penalty-ului acordat şi Lloris a apărat, însă arbitrul a dictat repetarea loviturii de pedeapsă, deoarece căpitanul echipei Franţei nu păstrase un picior pe linie. Lewandowski a avut o execuţie ceva mai bună şi înscris (90+9).

Franţa este neînvinsă de opt meciuri în faţa echipei Poloniei (4 victorii, 4 egaluri), ultimul său eşec în meciurile directe datând din 1982 (0-4), într-un meci amical.

Polonia a ajuns pentru prima oară din 1986 în optimile de finală ale Cupei Mondiale, în urmă cu 36 de ani fiind învinsă de Brazilia cu 4-0.

În meciul de duminică, de la Doha, portarul Lloris a egalat recordul de selecţii în echipa Franţei, deţinut de Lilian Thuram (142).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...