Fotbal: Xavi se simte „eliberat” după ce şi-a anunţat plecarea de la FC Barcelona

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Xavi Hernandez, a declarat marţi că se simte „eliberat” după ce şi-a anunţat sâmbătă decizia de a renunţa la acest post la sfârşitul sezonului, deplângând presiunea copleşitoare din jurul clubului, relatează AFP, scrie Agerpres.

„În fiecare zi eşti făcut să simţi că nu eşti la înălţime. Li s-a întâmplat tuturor antrenorilor: Pep (Guardiola) mi-a spus-o, i s-a întâmplat lui (Ernesto) Valverde, l-am văzut pe Luis Enrique suferind”, a explicat Xavi în prima sa conferinţă de presă după ce a anunţat că va pleca pe 30 iunie.

Fostul mijlocaş în vârstă de 44 de ani, care a strălucit 17 ani în tricoul blaugrana ca jucător, a spus de mai multe ori că pentru el este „un vis” să pregătească echipa la care s-a format, după o primă experienţă ca antrenor în Qatar.

Dar, la fel ca mulţi tehnicieni înaintea lui, Xavi a clacat în cele din urmă sub presiune, declarând că antrenarea Barcei a fost în cele din urmă ceva „crud şi neplăcut”, după eşecul de sâmbătă, 3-5 cu Villarreal, ce a făcut ca deţinătoarea titlului să fie la 10 puncte în spatele lui Real Madrid.

„Trebuie să ne gândim, avem o problemă în raport cu cerinţele acestui post”, a explicat tehnicianul catalan, adăugând că a avut „impresia că îşi joacă viaţa în fiecare moment” ca antrenor.

„Anunţul m-a eliberat la nivel personal, dar rămân foarte motivat”, a adăugat Xavi, ce recomandă „unitatea” în cadrul unui grup aflat în plină îndoială, care s-a întâlnit luni la o masă organizată în casa lui Robert Lewandowski.

Înaintea meciului de miercuri cu Osasuna, restanţă din etapa a 20-a, Barca este pe locul 4 în La Liga, la 11 puncte de lider, vecina sa Girona.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...