Fotbal: Victorie în deplasare pentru echipa lui Ianis Hagi în campionatul Spaniei

Data:

Deportivo Alaves, echipa internaţionalului român Ianis Hagi, a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia FC Sevilla, vineri seara, în primul meci al etapei a 20-a a campionatului de fotbal al Spaniei, scrie Agerpres.

Au marcat: Facundo Tenaglia (26), Kike Garcia (40) şi Ruben Duarte (90) pentru învingători, respectiv Rafa Mir (70 şi Lucas Ocampos (82 din penalty).

Ianis Hagi a fost rezervă şi a rămas pe bancă până la finalul partidei.

În urma acestui succes, Deportivo Alaves a urcat pe locul 13 în clasament, cu 20 de puncte, în timp ce Sevilla FC a rămas pe poziţia a 16, cu 16 puncte.

Sâmbătă sunt programate meciurile Las Palmas – Villarreal, Mallorca – Celta Vigo, Athletic Bilbao – Real Sociedad şi Betis Sevilla – Granada, în timp ce duminică urmează să se dispute întâlnirile Almeria – Girona şi Cadiz – Valencia CF.

Partidele FC Barcelona – Osasuna Pamplona, Atletico Madrid – Rayo Vallecano şi Getafe – Real Madrid au fost amânate din cauza participării unora dintre aceste echipe la Supercupa Spaniei din Arabia Saudită şi vor avea loc în perioada 30 ianuarie – 1 februarie.

Primele locuri în clasament sunt ocupate de Real Madrid şi Girona, cu câte 48 de puncte, urmate de FC Barcelona, 41 puncte, Athletic Bilbao şi Atletico Madrid, câte 38 de puncte, Real Sociedad, 32 puncte etc.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...