Fotbal: Victorie dificilă pentru Atalanta cu Salernitana, „lanterna roşie”, în Serie A

Data:

Atalanta Bergamo, echipă calificată în semifinalele actualei ediţii a competiţiei Europa League, s-a impus la limită, cu scorul de 2-1, pe terenul „lanternei roşii” Salernitana, deja retrogradată în Serie B, luni, într-un meci din etapa a 36-a a campionatului de fotbal al Italiei, scrie Agerpres.

Golurile au fost marcate de Gianluca Scamacca (57) şi Teun Koopmeiners (63) pentru învingători, respectiv Loum Tchaouna (18).

La Salernitana, a jucat din minutul 77 Andres Sfaiţ, internaţionalul român Under-20 debutând cu acest prilej în Serie A.

În urma acestui succes, Atalanta a urcat pe locul al cincilea în clasament, care asigură participarea la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, depăşind-o la golaveraj pe AS Roma, care a remizat duminică pe teren propriu cu Juventus Torino (1-1).

Antrenorul Gian Piero Gasperini a ales să-şi menajeze titularii obişnuiţi la meciul de luni, efectuând şase schimbări faţă de echipa aliniată săptămâna trecută la meciul tur cu Olympique Marseille din semifinalele Europa League. Atalanta va disputa meciul retur cu francezii joi seară la Bergamo.

Rezultate:
Vineri
Torino FC – Bologna 0-0
Portarul Mihai Popa a fost rezervă la gazde.

Sâmbătă
Monza – Lazio Roma 2-2
Au marcat: Milan Djuric (73, 90+2), respectiv Immobile (11), Vecino (83).

Sassuolo – Inter Milano 1-0
A marcat: Lauriente (20).

Duminică
Cagliari – Lecce 1-1
Au marcat: Yery Mina (26), respectiv Krstovic (84).

Empoli – Frosinone 0-0
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost integralist la Empoli.

Hellas Verona – Fiorentina 2-1
Au marcat: Lazovic (13 – penalty), Noslin (59), respectiv Castrovilli (42).

AC Milan – Genoa 3-3
Au marcat: Florenzi (45), Gabbia (72), Giroud (75), respectiv Retegui (5 – penalty), Ekuban (48), Malick Thiaw (87 – autogol).

AS Roma – Juventus Torino 1-1
Au marcat: Romelu Lukaku (15), respectiv Bremer (31).

Luni
Salernitana – Atalanta Bergamo 1-2
Au marcat: Tchaouna (18), respectiv Scamacca (57), Koopmeiners (63).
Andres Sfaiţ a jucat din minutul 77 la Salernitana.

Udinese – SSC Napoli 1-1
Au marcat: Success (90+2), respectiv Osimhen (51).

Clasament:
1. Inter Milano 89 puncte (campioană)
2. AC Milan 71
3. Juventus Torino 66
4. Bologna 64
5. Atalanta Bergamo 60 (golaveraj +25)
6. AS Roma 60 (+20)
7. Lazio Roma 56
8. SSC Napoli 51
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...