Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă de FCSB cu 3-0, în Superligă

Data:

FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-0 (1-0), duminică seara, în Bănie, într-un din etapa a 23-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

FCSB a deschis scorul prin Darius Olaru (45+8 – penalty), după un henţ comis în care de Gjoko Zajkov. Liderul s-a desprins prin reuşita lui Florinel Coman (50), la capătul unui contraatac, pornit după o minge pierdută de georgianul Anzor Mekvabişvili, care a debutat la Universitatea. Oaspeţii au înscris al treilea gol prin David Miculescu (84), imediat după ce a intrat pe teren, în urma unei mingi pierdute de Nicuşor Bancu.

Cea mai mare ocazie a Universităţii a fost ratată de Alexandru Mitriţă (25), singur cu portarul Ştefan Târnovanu.

La meci au asistat 17.766 spectatori.

Meciul a fost întrerupt pentru circa trei minute (min. 7), din cauza faptului că un spectator a avut nevoie de intervenţia ambulanţei.

Lovitura de start a fost dată de fostul jucător craiovean Gheorghe Biţă.

FCSB a câştigat ultimele patru meciuri din campionat şi e neînvinsă de cinci etape.

Universitatea a ajuns la cinci etape fără victorie, două egaluri şi trei eşecuri.

FCSB s-a impus cu acelaşi scor şi în tur.

Universitatea Craiova – FC FCSB 0-3 (0-1), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Darius Olaru (45+8 – penalty), Florinel Coman (50), David Miculescu (84).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: Ionuţ Coza (Cernica)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti)
Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) – CCA, Ioan Bogdan (Arad) – LPF
AGERPRES 

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Ayrton Senna va fi omagiat de Sebastian Vettel cu ocazia MP al regiunii Emilia Romagna

Fostul pilot de Formula 1 Sebastian Vettel a organizat mai multe activităţi pentru a-i aduce un omagiu regretatului...

Manchester City pierde un jucător important pentru ultimele două meciuri ale sezonului

Brazilianul Ederson, portarul lui Manchester City, va rata meciul final din Premier League, în care City poate fi...

Sevilla FC rămâne fără capitan la finalul sezonului

Internaţionalul spaniol Jesus Navas, căpitanul echipei Sevilla FC, se va despărţi de clubul andaluz la finalul acestui sezon,...

Bruno Fernandes și-ar dori să rămână la Manchester United

Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe...