Fotbal: Universitatea Craiova, învinsă de CFR Cluj, în play-off-ul Superligii

Data:

Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Daniel Bîrligea (71), la trei minute de la reluare, după o pasă a lui Panagiotis Tachtsidis, care a profitat de apatia defensive craiovene şi a salvat o minge care ieşea în aut de poartă.

Oaspeţii şi-au creat numeroase ocazii de gol, dar Universitatea putea obţine egalul, însă finlandezul Pyry Soiri a reluat cu capul din 6 metri în portarul Răzvan Sava (88).

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului portar Florin Oprea, care a obţinut primul titlu din istoria clubului craiovean.

Lovitura de start a meciului a fost dată de fostul preşedinte al Universităţii, Marcel Popescu.

Aceasta a fost prima înfrângere a lui Constantin Gâlcă din postura de antrenor al Universităţii, după un debut victorios, 3-1 cu Sepsi OSK, etapa trecută.

Universitatea a pierdut al treilea său meci consecutiv acasă, după cele cu Farul Constanţa (1-2, în Superligă) şi Oţelul Galaţi (0-1, în Cupa României).

CFR Cluj a obţinut doar a doua sa victorie în play-off, ambele în deplasare.

În sezonul regulat, în meciurile directe, Universitatea a remizat la Cluj-Napoca (1-1) şi a câştigat cu 1-0 în Bănie, iar în play-off s-a impus cu 2-1 la Cluj-Napoca, acum pierzând acasă (0-1).

Universitatea Craiova – FC CFR 1907 0-1 (0-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
A marcat: 
Daniel Bîrligea (71).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare)
Observatori: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Paul Mincu (Bucureşti) – LPF
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...