Fotbal: Tuchel despre golul refuzat lui Bayern: Un dezastru absolut

Data:

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Thomas Tuchel, s-a arătat decepţionat de golul refuzat formaţiei sale, care i-ar fi putut duce pe munchenezi în prelungiri, miercuri seară, în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, cu Real Madrid, afirmând pentru postul DAZN că „această decizie este un dezastru absolut”, relatează AFP.

Învinsă cu 2-1 şi eliminată în final, Bayern Munchen a crezut că poate egala în prelungiri, prin Matthijs de Ligt, care a reluat în poartă o deviere cu capul a lui Thomas Muller. Dar arbitrul polonez Szymon Marciniak a fluierat foarte repede o poziţie de ofsaid a fundaşului Noussair Mazraoui, semnalată arbitrul asistent, în loc să lase acţiunea să continue.

Ori, la reluarea video a fazei, nici Noussair Mazraoui şi nici Matthijs de Ligt nu păreau în poziţie de ofsaid.

”Este un dezastru asbolut această decizie. Trebuia lăsată acţiunea până la final, este o regulă, cu atât mai mult cu cât era aproape de gol. Prima greşeală a fost făcută de asistent, a doua de arbitrul de centru”, a comentat Thomas Tuchel.

„Scena de la final este incredibilă. Eu nu vreau să spun că Real are mereu noroc, dar asta a făcut diferenţa”, a spus, la rândul său, de Ligt pentru postul DAZN.

„Este o semifinală de Liga Campionilor, în care toată lumea trebuie să-şi forţeze limitele, toată lumea trebuie să sufere, toată lumea trebuie să joace fără greşeli. Deci, arbitrul trebuie să fie şi el la acest nivel. Scuzele de după nu ajută la nimic”, a adăugat Tuchel.

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul ”Santiago Bernabeu”, în manşa secundă a semifinalelor.

După 2-2 la Munchen, Bayern a deschis scorul prin Alphonso Davies (68), dar campioana Spaniei s-a impus graţie dublei lui Joselu (88, 90+1).

În finala care va avea loc pe 1 iunie, la Londra, pe Stadionul Wembley, Real Madrid va înfrunta o altă echipe germană, pe Borussia Dortmund, care a trecut în semifinale de Paris Saint-Germain, după ce a câştigat ambele manşe cu 1-0.

Bayern a ratat astfel o reeditare a finalei Ligii Campionilor din 2013, când o învingea pe Borussia Dortmund în ultimul act. Bavarezii vor încheia pentru prima oară în ultimii zece ani un sezon fără să câştige măcar un trofeu.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...