Fotbal: Super Liga propune un format deschis, cu 64 de echipe şi trei eşaloane

Data:

A22, compania care promovează Super Liga europeană de fotbal, a prezentat joi, după decizia Tribunalului de Justiţie al Uniunii Europene, un nou format al competiţiei, cu promovare şi retrogradare, cu 64 de cluburi repartizate în trei eşaloane, transmite EFE, scrie Agerpres.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a hotărât, joi, că proiectul unei noi competiţii europene intercluburi, Super Liga, nu are nevoie de autorizarea prealabilă din partea UEFA şi consideră ilegală interdicţia impusă cluburilor şi jucătorilor să participe la ea, sub ameninţarea sancţiunilor.

Bernd Reichart, consilier delegat al A22, a prezentat noul proiect al Super Ligii, rezultat după un dialog extins în ultimele 18 luni cu mai multe persoane din lumea fotbalului.

Competiţia va fi deschisă, se va baza pe meritul sportiv şi nu va avea membri favorizaţi sau permanenţi, iar cluburile participante nu vor trebui să renunţe la competiţia naţională.

La varianta masculină a Super Ligii, vor participa 64 de cluburi împărţite în trei eşaloane: ”Star” şi ”Gold”, cu câte 16 echipe, iar restul de 32 vor evolua în ”Blue”. În fiecare divizie se va stabili campioana şi vor exista retrogradări şi promovări.

În primele două divizii, echipele sunt repartizate în două grupe de câte opt şi vor disputa câte 14 meciuri tur-retur, după care se trece la faza eliminatorie, începând cu sferturi de finală, în care se califică primele patru din fiecare grupă. Prin acest sistem eliminatoriu, similar cu actualele competiţii europene, se vor decide campioanele fiecărei divizii. Vor exista retrogradări şi promovări între cele trei divizii, iar din divizia albastră (Blue) cele mai slab clasate vor fi înlocuite de alte echipe pe baza meritului sportiv din campionatele lor. Meciurile vor avea loc între lunile septembrie şi aprilie.

În competiţia feminină vor putea participa 32 de echipe, repartizate în două divizii, ”Star” şi ”Gold”, din care vor retrograda şi promova câte două cluburi la final de sezon. Din eşalonul ”Gold” vor retrograda patru echipe, ale căror locuri vor fi luate de alte echipe, în funcţie de meritele sportive din campionatul intern.

”Mai este un drum lung de parcurs. Această propunere a fost făcută cu contribuţii din partea cluburilor de toate categoriile şi cu toţii împărtăşim aceeaşi viziune despre provocările sportului. Sunt prea multe jocuri fără importanţă şi pierdem fani. Abia primăvara este un vârf de audienţă. Fanii mai tineri au multe opţiuni de divertisment şi întorc spatele fotbalului. Avem nevoie de idei bune”, spus Bernd Reichart.

Super Liga plănuieşte să transmită meciurile gratuit printr-o platformă de evenimente live. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Comisia de Recurs a redus suspendarea lui Hakim Abdallah (Dinamo) la 2 etape

Comisia de Recurs din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a redus, vineri, suspendarea atacantului Hakim Djamel Abdallah, de...

Tenis: Doar români în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti

Doar jucătoare din România vor evolua în semifinalele turneului ITF de la Bucureşti, dotat cu trofeul ''Ion Ţiriac''...

Fotbal: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Rapid 3-2, în play-off-ul Superligii

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-2 (3-1), vineri seara, pe teren...

Tenis: Maria Sakkari, în turul trei la Roma

Grecoaica Maria Sakkari (8 WTA, favorită nr. 5) s-a calificat vineri în runda a treia a turneului de...