Fotbal: Suma strânsă în urma Galei ‘Mihai Neşu’ se ridică la aproximativ 80.000 de euro

Data:

Suma strânsă în urma meciului caritabil din cadrul Galei „Mihai Neşu”, disputat joi seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală între România All Stars şi o selecţionată FIFPRO Europe (scor 3-2), se ridică la aproximativ 80.000 de euro, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei, scrie Agerpres.

Banii provin din comercializarea tichetelor de acces, dar şi din donaţii ale spectatorilor şi telespectatorilor prin SMS.

AFAN, organizatoarea meciului caritabil, a menţionat că acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, antrenorul Cosmin Olăroiu şi jucătorii din primele trei eşaloane din România au achiziţionat câte 1.000 de bilete la eveniment, care apoi au fost acordate copiilor de la diverse şcoli de fotbal din Bucureşti.

Partida caritabilă a fost organizată de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) în beneficiul Fundaţiei Mihai Neşu. Evenimentul intitulat Gala Mihai Neşu a avut ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea complexului de recuperare neuromotorie Sfântul Nectarie din Oradea.

România All Stars a învins, joi seara, cu scorul de 3-2 (2-1) selecţionata FIFPRO Europe.

În partida la care au asistat aproximativ 3.500 de spectatori, golurile selecţionatei România All Stars, condusă de pe bancă de antrenorul Gheorghe Hagi, au fost înscrise de Florin Cernat (minutele 9 şi 11) şi Florin Cernat (minutul 60 – penalty), în timp ce pentru FIFPRO Europe au înscris Marios Christodoulou (minutul 33) şi Gigel Bucur (minutul 66).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thibaut Courtois, în lotul lui Real Madrid pentru meciul cu Bayern Munchen din UCL

Portarul belgian Thibaut Courtois, revenit după o gravă accidentare la genunchi suferită în vara trecută, a fost inclus...

Elisabeta Lipă – Sunt mândră de rezultatele de la Europene, dar valoarea actuală a sportivilor nu e cea adevărată

Preşedinta Agenţiei Naţionale de Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, luni, la Salonul Oficial al Aeroportului ''Henri Coandă'',...

Ciclism feminin: Lidl Trek castigatoare in prima etapă a Turului Spaniei, un contratimp pe echipe

Lidl-Trek a câştigat prima etapă a ediţiei a 10-a a Turului ciclist feminin al Spaniei, un contratimp pe...

NBA: Minnesota Timberwolves, prima echipă calificată în turul 2 al play-off-ului

Minnesota Timberwolves este prima echipă calificată în semifinalele conferinţelor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce a...