Fotbal: Shakira va concerta în pauza finalei Copa America, pe Hard Rock Stadium din Miami

Data:

Cântăreaţa Shakira va susţine un scurt concert în pauza finalei Copa America care se va disputa duminică, 14 iulie, pe Hard Rock Stadium din Miami (SUA), a anunţat marţi, Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL), scrie EFE, conform Agerpres.

Va fi pentru prima dată când va avea loc un spectacol muzical în timpul pauzei unei finale la Copa America.

„Shakira este un superstar care reprezintă şi arată măreţia Americii Latine”, a declarat Alejandro Dominguez, preşedintele CONMEBOL, într-un mesaj pe reţeaua de socializare X.

„La fel ca fotbalul nostru, acea zi a finalei va fi o sărbătoare şi cine în afara Shakirei ar fi putut fi alături de noi pentru a ne bucura de această mare finală”, a adăugat el.

Argentina şi Canada se vor înfrunta marţi, pe MetLife Stadium din East Rutherford (New Jersey), în prima semifinală de la Copa America.

Învingătoarea va juca în ultimul act cu câştigătoarea celei de-a doua semifinale, Columbia – Uruguay, programată miercuri la Charlotte (Carolina de Nord).

Aşa cum se ştie, „Punteria”, ultimul hit al cunoscutei soliste columbiene Shakira, a fost ales melodia oficială a turneului de fotbal Copa America 2024, programat între 20 iunie şi 14 iulie în Statele Unite, cu şaisprezece selecţionate din CONMEBOL şi CONCACAF.

„Este cel mai important eveniment fotbalistic al anului, pentru că ştim că această melodie va fi sunetul verii pentru fanii din întreaga lume. Este puterea culturii noastre şi a muzicii noastre”, a spus, în luna mai, Shakira în cadrul unui program al Univision, după ce a anunţat această veste.

Este pentru a treia oară când Shakira oferă un cântec oficial pentru un campionat important de fotbal. În 2010, „Waka waka” a fost melodia Cupei Mondiale din Africa de Sud, iar patru ai mai târziu „La La” a fost aleasă melodia Cupei Mondiale din 2014 din Brazilia. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Arteta (Arsenal) spune că atât el cât şi echipa au susţinerea suporterilor

Antrenorul Mikel Arteta este încrezător că are sprijinul fără echivoc al fanilor lui Arsenal Londra, în ciuda faptului...

Cristian Chivu, suspendat pentru meciul Parmei din ultima etapă a campionatului Italiei

Antrenorul român Cristian Chivu a fost suspendat pentru meciul pe care echipa sa, Parma, îl va juca duminică...

Aproximativ 55.000 de suporteri englezi aşteptaţi la Bilbao, la finala Europa League

Bilbao va primi mii de fani britanici, aproximativ 55.000, conform estimărilor municipale, pentru finala Europa League dintre echipele...

Lionel Messi, desemnat cel mai bun jucător din toate timpurile de IFFHS

Argentinianul Lionel Messi a fost desemnat "cel mai bun jucător din toate timpurile" de către Federaţia Internaţională de...