Fotbal: Şeicul Jassim a depus o a cincea şi ultimă ofertă pentru cumpărarea clubului Manchester United

Data:

Şeicul qatarian Jassim bin Hamad al Thani a depus o a cincea şi ultimă ofertă pentru cumpărarea clubului englez de fotbal Manchester United, el dorind un răspuns până vineri, potrivit agenţiei de presă PA, scrie ziarul Le Soir, potrivit Agerpres.

Şeicul Jassim, preşedintele Qatar Islamic Bank (QIB), fiul unui fost prim-ministru al Qatarului, ar fi prezentat oferta sa finală la începutul acestei săptămâni. În lipsa unui răspuns în termenul limită, el s-ar retrage cu siguranţă din cursă.

Şeicul Jassim şi-a formulat propunerile de achiziţie a 100% din club, în condiţiile în care presa a relatat că familia americană Glazer, care deţine gruparea de pe Old Trafford, ar fi deschisă la o vânzare parţială. Miliardarul britanic Sir Jim Ratcliffe, fondatorul grupului chimic INEOS, a făcut şi el mai multe oferte pentru cumpărarea lui United.

Omul de afaceri finlandez Thomas Zilliacus s-a retras de pe lista potenţialilor cumpărători în aprilie. Fondatorul şi preşedintele firmei de investiţii Mobile FutureWorks a vrut să cumpere United într-un parteneriat egal cu suporterii, care ar fi avut un cuvânt de spus în procesul decizional la clubul din Premier League.

Zilliacus s-a retras când familia Glazer a anunţat că va accepta un al treilea tur de oferte de la potenţiali cumpărători la finele lunii aprilie, înainte să ia o decizie privind vânzarea clubului.

Familia Glazer este proprietara lui Manchester United din mai 2005. În noiembrie 2022, ea a anunţat că intenţionează să vândă clubul.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ange Postecoglou este noul antrenor al lui Nottingham Forest

Fostul tehnician al lui Tottenham Hotspur, Ange Postecoglou, a fost numit antrenor principal al echipei engleze de fotbal...

Atacantul Nico Williams (Athletic Bilbao), incert pentru prima etapă a Ligii Campionilor

Atacantul Nico Williams de la Athletic Bilbao se confruntă cu o accidentare musculară şi este posibil să nu...

Selecţionerul Rangnick va demisiona dacă Austria ratează calificarea la CM 2026

Germanul Ralf Rangnick va demisiona din funcţia de selecţioner al echipei Austriei dacă va rata calificarea la Cupa...

Final prematur de sezon pentru britanicul Jack Draper, accidentat la un braţ

Tenismanul britanic Jack Draper şi-a încheiat sezonul competiţional prematur, din cauza unei accidentări la un braţ, care l-a...