Sampdoria Genova, după o nouă înfrângere, 0-2 cu Udinese în deplasare, luni seara, în etapa a 34-a, a retrogradat din punct de vedere matematic din prima ligă italiană de fotbal, scrie Agerpres.
Friulanii s-au impus prin golurile marcate de Roberto Pereyra (9) şi Adam Masina (34), astfel că Sampdoria, care are doar 17 puncte când mai sunt patru etape de jucat, nu se mai poate salva de la retrogradare.
Sampdoria ar putea fi retrogradată într-un eşalon mai inferior din cauza dificultăţilor financiare în care se află. După întârzieri ale salariilor, conducătorii clubului genovez au fost nevoiţi să negocieze un acord cu jucătorii pentru a evita o sancţiune sportivă.
Actualul proprietar al clubului, Massimo Ferrero, care a fost nevoit să demisioneze de la preşedinţia clubului în decembrie 2021, după ce a fost arestat într-un caz de bancrută frauduloasă, pare a fi pregătit să renunţe cu totul la club, potrivit presei italiene.
O altă dovadă a climatului deteriorat din cadrul clubului este şi faptul că un colet în care se afla un cap de porc a fost găsit în faţa sediului grupării în februarie, însoţit cu un mesaj de ameninţare la adresa lui Ferrero şi a vicepreşedintelui Antonio Romei, potrivit agenţiei ANSA şi cotidianului La Repubblica.
Dacă Sampdoria a retrogradat în Serie B, rivala locală Genoa, la care joacă românii Radu Drăguşin, Denis Drăguş şi George Puşcaş, a promovat în acest weekend în Serie A.
Sampdoria, club născut din fuzionarea grupărilor Ginnastica Comunale Sampierdarenese şi Ginnastica Andrea Doria în 1946, a cunoscut cea mai frumoasă perioadă din istoria sa în anii 1980-90. În aceste decenii, clubul a câştigat singurul său titlu de campion al Italiei (1991), patru Cupe ale Italiei (1985, 1988, 1989, 1994), Cupa Cupelor (1990) şi a jucat şi finala Cupei Campionilor Europeni (1992).
În alt meci jucat luni, Empoli a dispus cu 2-1 de Salernitana, mijlocaşul român Răzvan Marin fiind integralist la gazde.
Rezultatele înregistrate în etapa a 34-a a primei ligi italiene de fotbal:
Sâmbătă
AC Milan – Lazio 2-0
Au marcat: Bennacer (17), T. Hernandez (29).
AS Roma – Inter Milano 0-2
Au marcat: Dimarco (33), Romelu Lukaku (74).
Cremonese – Spezia 2-0
Au marcat: Ciofani (41), Johan Vasquez (77).
Duminică
Atalanta Bergamo – Juventus 0-2
Au marcat: Iling (56), Vlahovic (90+8).
Torino – Monza 1-1
Au marcat: Sanabria (46), respectiv Caprari (86).
Napoli – Fiorentina 1-0
A marcat: Osimhen (73 – penalty).
Lecce – Hellas Verona 0-1
A marcat: Ngonge (71).
Luni
Udinese – Sampdoria 2-0
Au marcat: Roberto Pereyra (9), Masina (34).
Empoli – Salernitana 2-1
Au marcat: Cambiaghi (37), Caputo (63), respectiv Piatek (85).
Sassuolo – Bologna 1-1
Au marcat: Berardi (15), respectiv Nicolas Dominguez (42).
Clasament:
1. Napoli 83 puncte
2. Juventus 66
3. Lazio 64
4. Inter Milano 63
5. AC Milan 61
6. Atalanta 58
7. AS Roma 58
…………………..
18. Spezia 27
19. Cremonese 24
20. Sampdoria 17
AGERPRES