Fotbal: Romario susţine că ar înscrie astăzi ‘peste 2.000 de goluri, pentru că jucătorii sunt foarte slabi’

Data:

Fostul mare fotbalist brazilian Romario de Souza Faria, în vârstă de 58 de ani, campion mondial cu selecţionata ţării sale în 1994, a îmbrăcat din nou tricoul de jucător, la clubul America de Rio de Janeiro, pe care îl patronează, şi a afirmat că astăzi ar înscrie ”peste 2.000 de goluri, pentru că jucătorii sunt foarte slabi şi aleargă prea mult”.

Fostul atacant al Braziliei a acordat un interviu pentru EFE în care a vorbit despre pregătirea sa pentru Cupa Mondială din 1994 din Statele Unite, unde a fost ales cel mai bun jucător al lumii, relaţia sa cu antrenorii şi viziunea sa despre fotbalul contemporan.

Romario, deşi încărunţit, dar în formă, îşi menţine aceeaşi spontaneitate care l-a caracterizat în viaţa sa sportivă, cu aceeaşi carismă.

„Am fost întotdeauna foarte direct, iar la un moment dat am fost ales cel mai bun jucător al lumii şi cel mai bun prin locurile în care am trecut. Întotdeauna am fost foarte responsabil pentru victorie, dar şi pentru înfrângeri”, a spus el.

Sâmbăta trecută, Romario s-a simţit din nou fotbalist în meciul pe care America l-a susţinut cu Petropolis, în divizia secundă a Campionatului Carioca.

Vedeta Cupei Mondiale din 1994 şi actual senator al ţării sale s-a antrenat timp de trei săptămâni pentru a-şi îndeplini visul de a juca cot la cot cu fiul său, Romarinho, care a semnat pentru America în acest sezon.

„Cred că pe teren, succesul meu ar fi mai mare astăzi pentru că băieţii sunt foarte slabi. Aleargă prea mult. Şi pe vremea mea, fotbalul era fizic, dar jucătorii erau mult mai tehnici şi inteligenţi. Sunt sigur că astăzi aş înscrie peste 2.000 de goluri”, a mai spus Romario.

Fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi PSV Eindhoven, dar şi idolul unor echipe braziliene precum Flamengo şi Vasco da Gama, a semnat un contract pentru a juca până în decembrie, urmând să fie remunerat cu salariul minim, pe care campionul mondial a promis că îl va dona clubului.

Romario este un fan necondiţionat al clubului America încă din copilărie, pasiune pe care a moştenit-o de la regretatul său tată, Edevair de Souza Faria, care l-a determinat să preia preşedinţia acestei grupări la începutul acestui an.

Ultimul sau meci ca profesionist a avut loc în 2009, chiar în tricoul Americii, după ce tatăl său i-a cerut să întărească echipa care lupta atunci pentru promovarea în prima divizie a Campionatului Carioca.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Căpitanul echipei Real Madrid, în negocieri avansate cu Al-Ittihad, anunţă Marca

Fundaşul spaniol Nacho Fernandez a decis să plece de la Real Madrid după expirarea contractului său, pe 30...

David Beckham plănuieşte să creeze o echipă feminină la Miami

Fostul fotbalist englez David Beckham, coproprietarul clubului Inter Miami din Major League Soccer, a declarat, joi, că intenţionează...

Fotbal: Spania a fost autorizată de CIO să naturalizeze doi jucători pentru JO 2024

Fotbaliştii Dean Huijsen şi Mateo Joseph, de naţionalitate olandeză respectiv britanică, au primit aprobarea de la Comitetul Internaţional...

EURO 2024: Germania primeşte 580 de poliţişti străini pentru asigurarea securităţii

Ministrul german de Interne şi al Sporturilor, Nancy Faeser, a primit, joi, în cadrul unei ceremonii 350 de...