Fotbal: Remiză între CFR Cluj şi Universitatea Craiova (1-1), în Superligă

Data:

CFR Cluj a terminat la egalitate cu Universitatea Craiova, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a treia a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Oaspeţii au deschis scorul prin Alexandru Creţu (10), care a reluat din şase metri centrarea lui Alexandru Mitriţă.

CFR a restabilit egalitatea în min. 36, când Emmanuel Yeboah a trimis acrobatic în poartă centrarea lui Panagiotis Tachtsidis.

Ambele echipe şi-au creat ocazii bune de gol în această partidă spectaculoasă, încheiată cu un rezultat echitabil.

În min. 8, portarul Laurenţiu Popescu a apărat lovitura de cap a lui Karlo Muhar. Acelaşi Popescu s-a opus la şutul lui Muhar (19). Ermal Krasniqi (36) a trimis un şut la colţul lung, dar mingea a trecut puţin alături. Universitatea a ratat şansa de a intra la pauză în avantaj, după ce Andrei Ivan a trimis puţin pe lângă poarta goală (43).

Oaspeţii au început în forţă repriza secundă, iar portarul Răzvan Sava a respins şutul trimis de Creţu din marginea careului (46).

Nicuşor Bancu a respins de două ori de lângă bară (48), la mingile trimise de Anton Kresic, respectiv Yeboah.

Fundaşii centrali ai craiovenilor au avut şi ei situaţii notabile, dar Sava a respins lovitura de cap a lui Raul Silva (57), în timp ce Gjoko Zajkov (68) a reluat cu capul pe lângă ţintă.

Gazdele au avut ultima ocazie clară de gol, prin Jefte Betancor (76), al cărui şut din marginea careului mic a fos respins de Popescu.

Acesta a fost meciul de (re)debut pentru antrenorul Laurenţiu Reghecampf, numit săptămâna aceasta la cârma echipei din Bănie.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Dragu Bădin, campion cu Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, care a decedat duminică. Dragu Bădin s-a născut pe data de 7 august 1947, la Brăila, oraşul în care şi-a început cariera de fotbalist. El a ajuns în Bănie în anul 1972. A evoluat trei sezoane la Universitatea Craiova, făcând parte din prima echipă ce aducea un titlu Ştiinţei. În cele trei sezoane petrecute în tricoul alb-albastru, Bădin a bifat 70 de prezenţe, reuşind să marcheze trei goluri.

Clubul CFR 1907 Cluj a anunţat, duminică, transferul mijlocaşului defensiv Isaac Nortey. Fotbalistul din Ghana a evoluat în ultimele două sezoane în Israel, la Hapoel Umm al-Fahm şi Maccabi Bnei Reineh, pentru ultima formaţie bifând, în sezonul precedent, 14 meciuri în prima ligă.

FC CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 1-1 (1-1), Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca
Au marcat: Emmanuel Yeboah (39), respectiv Alexandru Creţu (10).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Ionuţ Coza (Cernica)
Arbitru video: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitru asistent video: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel)
Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) – CCA, Octavian Goga (Braşov) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...