Fotbal: Remiză în derby-ul dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj (1-1), în Superligă

Data:

Universitatea Craiova şi CFR Cluj au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Campioana a deschis scorul prin Lovro Cvek (69), cu o lovitură de cap, după o aruncare de la margine. Universitatea a egalat rapid, prin bosniacul Elvir Koljic (72), la patru minute de la intrarea sa pe teren.

Gazdele au cerut penalty la un duel în careu între Claudiu Petrila şi Basilio Ndong, dar arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat lovitura de pedeapsă şi nici arbitrajul video nu a semnalat ceva.

Universitatea a dominat autoritar finalul partidei şi a trecut pe lângă golul victoriei. Portarul Simone Scuffet a respins şutul lui Alexandru Cîmpanu (85), din marginea careului, acelaşi Scuffet a salvat situaţia la torpila trimisă de Gjoko Zajkov de la aproape 30 de metri (90+1), iar Raul Silva a reluat din voleu în bară din marginea careului (90+1).

La meci au asistat 19.850 spectatori.

Ambele formaţii au câte două egaluri în play-off.

Universitatea e neînvinsă de cinci etape, trei victorii şi două egaluri. CFR e neînvinsă de şapte etape, în care are patru victorii şi trei egaluri.

Cele două echipe şi-au împărţit victoriile în sezonul regulat, fiecare câştigând cu 2-0 pe teren propriu.

Universitatea Craiova – FC CFR 1907 Cluj 1-1 (0-0), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Elvir Koljic (72), respectiv Lovro Cvek (69).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Arbitru video: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitru asistent video: Radu Adrian Ghinguleac (Bucureşti)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Handbal feminin: CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, învingătoare în derby-ul cu Dunărea Brăila

CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a învins-o pe HC Dunărea Brăila cu scorul de 27-24 (13-11), joi, pe teren...

Gabriel Toncean, reales în fruntea Federaţiei Balcanice de Culturism şi Fitness

Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, a fost reales, joi, la Santa Susana (Spania), preşedinte al Federaţiei...

Fotbal: Parma, din nou în Serie A

Parma, echipa fotbaliştilor români Dennis Man şi Valentin Mihăilă, şi-a asigurat miercuri promovarea în Serie A, prima divizie...

Fotbal: Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern

Antrenorul Ralf Rangnick a refuzat-o pe Bayern Munchen şi va rămâne selecţionerul Austriei după Campionatul European de fotbal...