Fotbal: Răzvan Marin – Sper ca şi după meciurile cu Belarus şi Andorra să rămânem pe locul 2 în clasament

Data:

Fotbalistul Răzvan Marin a declarat, marţi, că speră ca prima reprezentativă a României să se menţină pe locul 2 al clasamentului Grupei I din preliminariile EURO 2024 şi după partidele cu Belarus şi Andorra, scrie Agerpres.

„Ne aşteaptă două meciuri importante pe care trebuie să le câştigăm. Dacă facem ceea ce am făcut şi până acum, mă refer la munca şi seriozitatea arătate pe teren, putem obţine rezultatele pe care ni le dorim. Sper ca şi după aceste două meciuri să rămânem pe locul 2 în clasament, iar apoi, în noiembrie, vom vedea ce va fi”, a afirmat mijlocaşul într-un interviu publicat pe contul oficial de YouTube al FRF.

„Îmi doresc ca faptul că jucăm fără spectatori cu Belarus şi doar cu copii în tribune cu Andorra să nu aibă un impact asupra noastră. Dar noi am mai trecut prin asta şi nu ne-a picat foarte bine, îmi aduc aminte de meciul cu Islanda de pe Ghencea când am jucat fără spectatori. Atunci aveam nevoie să câştigăm, dar fără spectatori parcă nu a mai venit motivaţia aia din tribune. Dar sper ca de data asta să ne ridicăm nivelul, să fim foarte motivaţi şi conştienţi de unde vrem să ajungem. Nu e acelaşi lucru când sunt doar copii în tribune, noi trebuie să ne capacităm maxim. E diferit şi ne afectează într-un fel treaba asta”, a adăugat el.

Răzvan Marin susţine că unitatea de grup este principalul atu al primei reprezentative a României.

„Am spus că trebuie să fim uniţi până la capăt şi să avem în minte un singur obiectiv, acela de la fi la EURO anul viitor. Până acum suntem în cărţi, ca să spun aşa. Avem un grup unit, am crescut majoritatea împreună, mulţi ne ştim de la U21, aşa că nu sunt probleme. Eu sunt în continuare optimist, principalul nostru atu este unitatea de grup, iar asta s-a văzut. Toţi am înţeles că fără unitate nu se poate realiza nimic”, a explicat mijlocaşul.

Prima reprezentativă a României întâlneşte Belarus în deplasare, la 12 octombrie (ora 21:45, Stadion Szusza Ferenc din Budapesta) şi Andorra pe teren propriu, în 15 octombrie (ora 21:45, Arena Naţională din Bucureşti), în cadrul Grupei I a preliminariilor EURO 2024.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Remiză cu goluri multe între Farul şi Universitatea Craiova, în Superligă

Farul Constanţa a remizat cu Universitatea Craiova, 3-3 (1-0), luni seara, pe teren propriu, la Ovidiu, într-un meci...

EURO 2024, o sărbătoare a fotbalului sub înaltă securitate în Germania

Germania se pregăteşte pentru toate ameninţările, atentate, huligani şi atacuri cibernetice, cu o lună înainte de EURO 2024...

Hochei: NHL – Florida Panthers, la un pas de calificarea în finala Conferinţei de Est

Echipa Florida Panthers a învins în deplasare, cu scorul de 3-2, formaţia Boston Bruins, într-un meci din play-off-ul...

Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în optimi la Roma (WTA), într-un meci perturbat de protestatari

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Madison Keys cu 6-2, 6-1, luni, în...