Fotbal: PSG ”va avea o echipă mult mai puternică” în viitorul sezon, a promis Luis Enrique

Data:

”Vom avea o echipă mult mai puternică decât cea din acest sezon”, a promis joi Luis Enrique, antrenorul lui Paris Saint-Germain, grupare ce se va despărţi în vară de fotbalistul său vedetă Kylian Mbappe, informează AFP, scrie Agerpres.

Întrebat într-o conferinţă de presă la Campus PSG din Poissy, despre posibila venire în vară a atacantului Rafael Leao, de la AC Milan, tehnicianul a refuzat să răspundă în legătură cu acest caz, dar a promis: „Dacă totul merge bine, sunt convins că vom avea o echipă mult mai puternică decât în acest sezon, sunt convins de asta, atât în apărare, cât şi în atac, la mijloc, din punct de vedere al tacticii şi al fizicului”.

Împreună cu directorul sportiv Luis Campos, „vorbim în fiecare zi despre viitorul şi prezentul echipei”, a spus Luis Enrique.

În partida de duminică împotriva lui Rennes (1-1), Luis Enrique l-a înlocuit pe Kylian Mbappe după o oră de joc. El a explicat apoi, într-o conferinţă de presă, că plecarea atacantului „trebuie să se întâmple mai devreme sau mai târziu, trebuie să ne obişnuim să jucăm fără Mbappe”.

„Când voi dori să-l folosesc, o voi face, când nu va fi cazul, la fel”, a adăugat spaniolul.

În altă ordine de idei, tehnicianul s-a arătat „foarte mulţumit de rezultatele” din ultimele săptămâni, în condiţiile în care PSG este lider detaşat în Ligue 1 şi a învins-o pe Real Sociedad (2-0) în turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

„Dar evident că intrăm într-o perioadă dificilă, jucătorii îşi doresc foarte mult să câştige titluri, intrăm într-o perioadă cheie, cea mai bună a sezonului, e totul sau nimic, e o senzaţie plăcută”, a declarat el.

Trebuie să fim în continuare fideli ideii noastre, nu este nevoie să schimbăm ideea generală, dar trebuie să îmbunătăţim detaliile”, a adăugat fostul selecţioner al Spaniei.

În meciul de vineri cu Monaco, din etapa a 24-a de campionat, PSG nu va conta pe căpitanul său Marquinhos, în continuare accidentat la gambă.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristian Chivu „este un antrenor complet”, a spus Yann Sommer, portarul lui Inter Milano

Cristian Chivu "este un antrenor complet", a declarat Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, înaintea meciului de luni...

COSR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au încheiat un parteneriat axat pe educaţia financiară a sportivilor

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, luni, pe un site de socializare, că a încheiat un...

Bukayo Saka (Arsenal), indisponibil o lună din cauza unei accidentări

Internaţionalul englez Bukayo Saka, atacantul echipei de fotbal Arsenal Londra, care a părăsit terenul accidentat în repriza secundă...

Medvedev, furios împotriva ‘deciziei’ arbitrului din meciul cu Bonzi, de la US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său,...