Fotbal: Paul Pogba, suspendat patru ani pentru dopaj, va face apel la TAS

Data:

Fotbalistul francez Paul Pogba, suspendat patru ani pentru dopaj, a anunţat joi că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) şi a susţinut că nu a luat niciodată „cu bună ştiinţă sau deliberat” produse dopante, într-un mesaj publicat pe Instagram, relatează AFP, scrie Agerpres.

Mijlocaşul în vârstă de 30 de ani, campion mondial în 2018, testat pozitiv la testosteron în august 2023, a fost condamnat la patru ani de suspendare de către tribunalul antidoping italian.

„Am fost informat astăzi de decizia Tribunalului Naţional Antidoping şi consider că verdictul este incorect”, a scris internaţionalul francez (91 de selecţii, 11 goluri) pe contul său de Instagram. „Sunt trist şi şocat că tot ce am construit în cariera mea de profesionist mi-a fost luat. Când voi fi eliberat de restricţii legale, întreaga poveste va deveni clară, dar nu am luat niciodată cu bună ştiinţă sau deliberat suplimente care ar încălca reglementările antidoping”, a adăugat el.

„Ca sportiv profesionist, nu aş face niciodată nimic pentru a-mi îmbunătăţi performanţele utilizând substanţele interzise şi nu am fost niciodată lipsit de respect şi nu i-am înşelat pe ceilalţi sportivi şi suporteri ai echipelor pentru sau împotriva cărora am jucat. În urma deciziei anunţate astăzi, voi face recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv”, a conchis el.

Paul Pogba a fost testat pozitiv cu ocazia meciului Udinese – Juventus, disputat în luna august, în cadrul primei etape a campionatului Italiei, în care nu a evoluat.

Fotbalistul francez, al cărui sezon 2022-2023 a fost perturbat de accidentări şi de probleme extrasportive, a fost suspendat provizoriu pe 11 septembrie, înainte ca rezultatul contraexpertizei pe care a cerut-o să confirme prezenţa metaboliţilor de testosteron.

Pentru a explica acest rezultat pozitiv, anturajul lui Pogba a precizat că metaboliţii de testosteron provin de la un supliment alimentar prescris de un medic pe care jucătorul l-a consultat în Statele Unite.

Testosteronul, hormonul fertilităţii şi sexualităţii masculine, favorizează dezvoltarea musculară.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...