Fotbal: Primăria din Milano caută soluţii pentru modernizarea stadionului San Siro

Data:

Primăria din Milano poartă discuţii cu cluburile de fotbal AC Milan şi Inter Milano privind o modernizare a istoricului stadion San Siro, în tentativa de a preveni posibilitatea ca aceste două grupări să-şi construiască noi arene, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Primarul Giuseppe Sala s-a întâlnit cu directori ai lui Milan şi Inter, joi, pentru a găsi o cale pentru San Siro, după ce planul celor două cluburi de a demola vechiul stadion şi de a construi altul nou, a fost respins de factorii politici şi de legea care protejează clădirile istorice.

Cea mai mare companie de construcţii din Italia, Webuild, s-a oferit să întocmească un studiu de fezabilitate în termen de trei luni, iar cele două cluburi vor studia liniile directoare ale proiectului, se arată într-un comunicat al primăriei milaneze.

Primăria a precizat că municipalitatea, care deţine stadionul San Siro, va evalua împreună cu Inter şi AC Milan dacă să continue renovarea, în timp ce cluburile continuă să lucreze în paralel la planurile lor în curs de a construi două arene separate la periferia oraşului.

Inaugurat cu aproape un secol în urmă, în 1926, San Siro este unul dintre cele mai faimoase locuri de fotbal din lume. Pe numele său oficial „Giuseppe Meazza”, stadionul are 80.000 de locuri, dar nu mai răspunde nevoilor cluburilor, în ciuda modernizării sale pentru Cupa Mondială din 1990.

Este de aşteptat ca San Siro să găzduiască ceremonia de inaugurare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă Milano/Cortina d’Ampezzo din 2026. Arena a suferit mai multe restaurări de-a lungul anilor pentru a atinge capacitatea actuală de 80.000 de locuri.

Cu toate acestea, AC Milan şi Inter văd construirea unor noi arene o modalitate crucială de a-şi creşte veniturile, care sunt în urmă faţă de cele ale cluburilor din Top 5.

Recent, AC Milan a finalizat achiziţia unui teren în suburbia San Donato Milanese, unde vrea să-şi construiască noul stadion, la 15 km de San Siro. AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fostul pugilist Floyd Mayweather va susţine un meci demonstrativ în Mexic

Fostul pugilist american Floyd Mayweather, campion mondial la cinci categorii diferite, va susţine un meci demonstrativ la Ciudad...

Florinel Coman şi Darius Olaru conduc topul jucătorilorcu cel mai mare impact în Superligă

Florinel Coman şi Darius Olaru, care au câştigat recent titlu cu FCSB, sunt jucătorii cu cel mai mare...

Fotbal: Echipele din Premier League ar putea renunta la arbitrajul video (VAR)

Cluburile din Premier League vor vota o posibilă renunţare la arbitrajul video (VAR) începând din sezonul viitor, după...

Hochei: Victorie clară a Germaniei la Campionatul Mondial din Cehia

Selecţionata Germaniei a învins categoric echipa Letoniei, ambele medaliate anul trecut, cu 8-1, miercuri, în Grupa B a...