Fotbal: Paul Pogba, suspendat provizoriu pentru dopaj

Data:

Fotbalistul francez Paul Pogba, care evoluează la Juventus Torino, a fost suspendat provizoriu după ce a fost testat pozitiv la testosteron la un control antidoping, a anunţat Agenţia Italiană Antidoping (NADO), citată de AFP, scrie Agerpres.

Testul pozitiv ar fi survenit la o probă prelevată internaţionalului francez după meciul jucat de Juventus în prima etapă a sezonului din Serie A, în deplasare cu Udinese, pe 20 august, potrivit presei italiene.

Juve a câştigat partida cu scorul de 3-0, dar Pogba (30 ani) nu a evoluat în acel meci.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Pogba ar putea primi o suspendare de la doi ani la patru ani. Contractul său cu Juve expiră în iunie 2026.

Internaţionalul francez a revenit la Juventus în vara anului 2022, gratis, dar a jucat foarte puţin în sezonul trecut din cauza accidentărilor, ratând şi Cupa Mondială din Qatar din acelaşi motiv.

Mijlocaşul nu a jucat ca titular în niciun meci din stagiunea trecută, având doar două apariţii, ultima într-un meci cu Empoli, câştigat cu 2-0.

Anul trecut, Paul Pogba a fost ţinta unei tentative de şantaj din partea unei bande organizate, fratele său Mathias fiind printre cei anchetaţi, arestat în septembrie şi eliberat în decembrie.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Hochei: NHL – Florida Panthers a egalat situaţia în semifinala Conferinţei de Est

Florida Panthers a egalat situaţia în semifinala Conferinţei de Est a ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă...

Tenis: Irina Begu s-a calificat în turul al doilea la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la...

NBA – New York Knicks şi-a majorat avansul în semifinala cu Pacers din Conferinţa de Est

New York Knicks a obţinut a doua victorie în semifinala Conferinţei de Est a ligii profesioniste nord-americane de...

Fotbal: De Ligt acuză ca anularea golului lui Bayern este ‘o ruşine’, după eliminarea din Liga Campionilor

Olandezul Matthijs De Ligt, fundaşul echipei Bayern Munchen, a descris decizia arbitrului polonez Szymon Marciniak de a fluiera...