Fotbal: Nu ştiu cât timp voi mai juca pentru Argentina, declară Lionel Messi

Data:

Starul argentinian Lionel Messi, noul recrut al echipei Inter Miami, nu ştie deocamdată când va pune capăt evoluţiilor sale în selecţionata Argentinei, cu care a cucerit Cupa Mondială 2022 din Qatar, însă recunoaşte că acest moment va veni „fi în scurt timp”, din cauza vârstei sale, informează EFE, scrie Agerpres.

„După logică, după vârstă, va fi în scurt timp, dar nu ştiu exact când va fi acel moment. Mă gândesc pur şi simplu de la o zi la alta, bucurându-mă de tot ceea ce trăim în prezent”, a declarat Messi pentru postul argentinian TV Publica.

„Cred că se va întâmpla atunci când trebuie să se întâmple. După ce am realizat totul în ultimul timp, nu mai rămâne decât să te bucuri şi, aşa cum am spus întotdeauna, Dumnezeu va spune când va fi acel moment” a adăugat el.

Messi a recunoscut, totodată, că s-ar fi retras imediat după Cupa Mondială din Qatar dacă nu reuşea să cucerească trofeul cu naţionala Albiceleste.

Decarul argentinian va fi prezentat oficial duminică de Inter Miami, pe stadionul Lockhart din Florida. Messi va lucra din nou sub comanda compatriotului său Gerardo „Tata” Martino, care i-a fost antrenor la FC Barcelona (2013-2014) şi la naţionala Argentinei (2014-2016).

Fostul căpitan al lui FC Barcelona va încasa între 50 şi 60 de milioane de dolari pe an la Inter Miami, urmând să primească inclusiv acţiuni la acest club. Salariul său va fi acoperit parţial de producătorul de echipament sportiv Adidas şi de compania tehnologică Apple.

„Suntem mulţumiţi de decizia luată şi dornici să facem faţă noii provocări. Mentalitatea mea nu se va schimba şi voi încerca, oriunde trebuie să fiu, să dau tot ce am mai bun pentru mine şi pentru club, să continui să performez la cel mai înalt nivel”, a precizat argentinianul, comentând decizia de a a părăsi Europa şi a se muta la Miami împreună cu familia sa.

Lionel Messi va debuta la Inter Miami pe 21 iulie, la meciul împotriva echipei mexicane Cruz Azul, din cadrul Leagues Cup.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...