Fotbal: Mikel Arteta promite că Arsenal va fi campioană Angliei

Data:

Arsenal a realizat un „parcurs incredibil, dar acest lucru nu a fost suficient” pentru a o depăşi pe Manchester City, a reacţionat, duminică, antrenorul Mikel Arteta, convins că titlul de campioană „va veni în cele din urmă” pentru „tunari”, relatează AFP.

„Înainte de toate, felicitări lui Manchester City pentru victoria sa în Premier League. Ceea ce au făcut din decembrie încoace este incredibil”, a comentat antrenorul spaniol după meciul câştigat cu Everton (2-1) din ultima etapă a sezonului.

„Noi am avut un parcurs incredibil, fiecare indiciu de performanţă a fost la cel mai înalt nivel pe care l-am putut cunoaşte, dar totuşi nu a fost suficient”, a mai spus el.

Arsenal încheie sezonul cu cel mai bun bilanţ al apărării şi cu 28 victorii (record al clubului), la fel ca Manchester City, care a cucerit ultimele patru titluri de campioană a Angliei şi e neînvinsă de la începutul lui decembrie.

„Ne-au luat titlul şi este al doilea consecutiv, deci nu există nicio modalitate de a-l obţine decât să fim mai determinaţi, mai ambiţioşi, mai curajoşi şi să ne împingem limitele”, a mai spus Arteta.

„Ştiu ce trebuie să facem ca sa ne atingem acest obiectiv şi nu doar un sezon, ci şi pentru restul. Dar suntem pe drumul cel bun şi niciodată nu am văzut o evoluţie mai rapidă”, a adăugat tehnicianul.

„În cele din urmă, vom încheia prin a câştiga. Nu ştiu când, dar vom continua aşa şi vom reuşi”, a promis el.

„Suntem un pic decepţionaţi. Ne-am bătut pentru acest mare vis, am fost aproape”, a declarat, la rândul său, căpitanul Martin Odegaard.

Manchester City a câştigat pentru al patrulea an consecutiv titlul de campioană a Angliei, o performanţă pe care nicio altă echipă nu a mai realizat-o anterior, duminică, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formaţia West Ham United, în etapa a 38-a (ultima) a sezonului 2023-2024 din Premier League.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Vom face unele schimbări în echipă în meciul cu Farul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în partida cu...

Andrea Pirlo, numit antrenorul echipei Dubai United

Fostul mare fotbalist italian Andrea Pirlo a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei Dubai United...

Thomas Muller a confirmat că va continua să joace, dar nu în Europa

Fostul internaţional german Thomas Muller a confirmat că va continua să joace fotbal, dar nu în Europa, după...

FC Barcelona a plecat cu 30 de jucători în turneul din Asia

Antrenorul Hansi Flick a convocat 30 de jucători pentru turneul asiatic al echipei de fotbal FC Barcelona, care...