Fotbal: Messi debutează miercuri în noul sezon al MLS; Inter Miami vizează primul său titlu

Data:

Superstarul argentinian Lionel Messi debutează miercuri în noul sezon al Major League Soccer, care se anunţă unul încărcat, în timp ce echipa de fotbal Inter Miami mizează pe el pentru un prim trofeu în MLS, relatează AFP, scrie Agerpres.

La 36 de ani, Messi va disputa primul sezon complet în campionatul nord-american, în care s-a transferat vara trecută de la Paris Saint-Germain.

Octuplul câştigător al „Balonului de Aur” a animat rapid un campionat minor şi a cucerit cu Inter Miami un prim trofeu, Leagues Cup, a umplut stadioanele şi a adus creşteri semnificative la abonamentele pentru MLS Apple TV, difuzorul unic al ligii.

Finalul de an a fost unul mai puţin reuşit, cu numeroase meciuri ratate de Messi din cauza unor probleme fizice şi o eliminare a echipei înainte de play-off.

Inter Miami l-a mai adus în pauza competiţională pe atacantul Luis Suarez, venit să completeze un tablou de foste glorii ale Barcelonei alături de Messi, Jordi Alba şi Sergio Busquets. Foştii eroi de pe Camp Nou debutează miercuri seară în faţa lui Real Salt Lake.

Echipa patronată de David Beckham speră să şteargă rapid din memorie un turneu de pregătire slab, cu încasări invers proporţionale cu calitatea jocului prestat în El Salvador, Arabia Saudită şi Japonia. Messi a declanşat chiar o imensă polemică după ce nu a intrat pe teren la un meci în Hong Kong, invocând ulterior o accidentare.

În afara campionatului, Inter Miami are ca o obiectiv apărarea trofeului în Leagues Cup, care i-a asigurat totodată accesul în optimile de finală ale Cupei Campionilor CONCACAF (tur/retur pe 7 şi 13 martie).

Lionel Messi va mai disputa în această vară Copa America, programată în perioada 20 iunie-16 iulie, competiţie la care deţine titlul cu echipa Argentinei, turneul fiind o repetiţie înaintea Cupei Mondiale din 2026 din SUA, Mexic şi Canada, la care campionul mondial din 2022 nu a exclus să participe.

România va avea doi reprezentanţi în noul sezon din MLS, pe Alexandru Măţan, care a cucerit titlul în stagiunea precedentă cu Columbus Crew, şi Enes Sali, care a semnat în această iarnă cu FC Dallas.
AGERPRES 

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, la al 20-lea titlu de campioană naţională

CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 20-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă, după ce...

Fotbal: Universitatea Craiova va juca barajul pentru Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu,...

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...