Fotbal: Mbappe, desemnat cel mai bun jucător al sezonului în Franţa

Data:

Internaţionalul francez Kylian Mbappe, atacantul echipei Paris Saint-Germain, a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului în campionatul de fotbal al Franţei, pentru a patra oară consecutiv, în cadrul ceremoniei de decernare a Trofeelor UNFP (sindicatul jucătorilor profesionişti francezi), care a avut loc duminică la Pavilionul Gabriel din Paris, informează AFP, scrie Agerpres.

Mbappe a mai primit această distincţie în 2019, 2021 şi 2022, în condiţiile în care în 2020 nu a fost acordată din cauza pandemiei de Covid-19.

Căpitanul selecţionatei Franţei l-a depăşit cu această ocazie pe suedezul Zlatan Ibrahimovic, fostul său coechipier de la PSG, recompensat de trei ori cu Trofeul UNFP.

Contracandidaţii lui Mbappe au fost anul acesta Seko Fofana şi Lois Openda de la Racing Lens, precum şi Jonathan Davis, jucătorul formaţiei Lille OSC.

După ce a primit trofeul din mâinile selecţionerului Didier Deschamp, Mbappe a dorit „mai presus de toate” să transmită „cele mai sincere gânduri” portarului spaniol Sergio Rico, colegul său de la PSG, care a suferit un grav accident de călărie duminică dimineaţă.

Întrebat cu această ocazie în legătură cu viitorul său la PSG, Mbappe a răspuns: „Voi fi tot aici şi în sezonul următor”.

În cadrul ceremoniei din capitala Franţei, Franck Haise a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului, după ce s-a clasat pe locul secund în Ligue 1 cu Racing Lens, echipă care va participa astfel la Liga Campionilor pentru prima oară în 21 de ani.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku a revenit la antrenamentele lui Napoli

Atacantul belgian al lui Napoli, Romelu Lukaku, accidentat din luna august, a revenit la antrenamente marţi, în ajunul...

Kylian Mbappe (Real Madrid), incert pentru meciul cu Manchester City din Liga Campionilor

Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid, este incert pentru meciul cu Manchester City, programat miercuri seara în Liga...

PSG, fără atacantul Ousmane Dembele la meciul cu Athletic Bilbao din Liga Campionilor

Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, nu va putea conta pe atacantul Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur 2025, la...

Salah s-a prezentat la centrul de antrenament al lui Liverpool

Atacantul vedetă Mohamed Salah s-a prezentat la terenul de antrenament al lui Liverpool şi a anunţat acest lucru...