Fotbal – Liga Campionilor: Xavi, antrenorul Barcelonei, se aşteaptă să întâlnească o echipă „curajoasă” a lui Napoli

Data:

Xavi, antrenorul lui FC Barcelona, se aşteaptă să întâlnească o echipă „curajoasă” a lui Napoli, marţi, în returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor, şi a cerut ca stadionul Montjuic să fie „o oală sub presiune”, deoarece formaţia lui este „la un pas să fie printre cele mai bune opt din Europa”, scrie EFE, conform Agerpres.

„Ar putea fi un meci spectaculos (…). Au individualităţi extraordinare. Va fi un meci mare şi va trebui să jucăm cât mai bine”, a declarat antrenorul campioanei din La Liga într-o conferinţă de presă. Manşa întâi s-a încheiat la egalitate, 1-1.

Xavi a amintit că marţi „este cel mai important meci” de până acum pentru echipa sa în acest sezon. „Suntem pregătiţi şi entuziasmaţi. S-ar face patru ani de când n-am mai ajuns în sferturi de finală. Suntem la un pas de a fi din nou printre cele mai bune opt echipe din Europa. Este o mare oportunitate”, a spus fostul mare mijlocaş.

El le-a cerut fotbaliştilor săi „să joace fără teamă”, pentru că „frica nu aduce nimic”, iar fanilor Barcei le-a cerut să transforme Montjuic „într-o oală sub presiune”, astfel ca arena „să arate precum Camp Nou”.

„Mâine nu sunt eu cel important, ci clubul. Eu am o dată de expirare. Este momentul să fim uniţi. Cu unitatea suporterilor Barcelonei, cu stadionul plin, este timpul să trăim o altă noapte magică”, a subliniat tehnicianul care se va despărţi de Barca la finalul sezonului.

Xavi a opinat că şansele de calificare sunt egale, iar soarta meciului ar putea decisă la loviturile de departajare.

„Napoli nu trece prin cel mai bun moment al său, dar încă este campioana en titre din Serie A. Odată cu schimbarea antrenorului (numirea lui Francesco Calzona – n. r.), par mai în largul lor şi mai dinamici”, a comentat Xavi.

El l-a remarcat pe Stanislav Lobotka, mijlocaşul slovac al lui Napoli. „Îmi place cum construieşte jocul, nu pierde nicio minge. Mi-ar plăcea să-l văd la o echipă ca Barca. El face în mare măsură diferenţa pentru Napoli”, a spus Xavi.

Stanislav Lobotka este printre cei mai importanţi fotbalişti ai naţionalei Slovaciei, una din adversarele României la EURO 2024. Italianul Francesco Calzona, selecţionerul Slovaciei, a fost numit în urmă cu circa trei săptămâni antrenor interimar al lui Napoli până la sfârşitul sezonului.

În aceeaşi conferinţă de presă, portarul Barcei, Marc-Andre ter Stegen, a remarcat că Napoli „a crescut foarte mult în ultimele săptămâni”, de la instalarea lui Calzona.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...