Fotbal: ”Liga Campionilor mi-a oferit mult mai mult decât mi-aş fi imaginat”, a spus Guardiola

Data:

„Liga Campionilor mi-a oferit mult mai mult decât mi-aş fi imaginat”, a declarat marţi, pentru site-ul UEFA, antrenorul spaniol Pep Guardiola, a cărui echipă, Manchester City, va juca sâmbătă finala celei mai importante competiţii europene intercluburi, împotriva lui Inter Milano, la Istanbul, relatează EFE, scrie Agerpres.

Guardiola a câştigat Liga Campionilor ca jucător, în 1992, şi ca antrenor, în 2009 şi 2011, de fiecare dată cu FC Barcelona. Sub comanda sa, Manchester City a pierdut finala Champions League în anul 2021.

„Am ajuns în zece semifinale de Liga Campionilor, am jucat trei finale, am câştigat două… Iar acum voi juca a patra mea finală. Competiţia mi-a oferit mult mai mult decât mi-aş fi putut imagina. Dacă viaţa mea s-ar încheia chiar acum, aş fi câştigat una ca jucător la clubul meu şi două ca antrenor, tot la clubul meu”, a afirmat Guardiola.

„Această competiţie mi-a oferit multe momente triste, care m-au rănit şi vor rămâne în mintea mea, dar mi-a oferit şi momente foarte frumoase. Aşa funcţionează sportul şi viaţa”, a spus tehnicianul spaniol.

El a adăugat că munca din toţi aceşti ani, „pentru foarte multă lume”, nu va avea sens decât dacă City va câştiga Liga Campionilor.

„Este nedrept, dar trebuie să acceptăm asta. Trebuie să acceptăm că, dacă vrem să facem un pas definitiv ca un club mare, trebuie să câştigăm în Europa. Trebuie să câştigăm Liga Campionilor, asta nu poate fi evitat”, a spus Guardiola.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Înot: Nou record mondial la 400m mixt stabilit de canadianca Summer McIntosh

Înotătoarea canadiană Summer McIntosh a stabilit joi un nou record mondial în proba feminină de 400 m mixt...

Fotbal: Olanda a anunțat lotul provizoriu EURO 2024

Selecţionerul echipei de fotbal a Olandei, Ronald Koeman, a anunţat, joi, un lot de 30 de jucători pentru...

Hochei: Finlanda, învinsă de Austria la Campionatul Mondial din Cehia

Campioana olimpică en titre, Finlanda, a fost învinsă nescontat de Austria, cu scorul de 3-2, joi, într-un meci...

FIFA anunță ca jucătorii vor putea denunţa un comportament rasist printr-un X făcut cu mîinile

Jucătorii de fotbal vor putea de acum înainte să semnaleze un gest sau un cuvânt rasist arbitrului făcând...