Echipa ecuadoriană LDU de Quito a câştigat competiţia de fotbal Copa Sudamericana după ce a învins formaţia braziliană Fortaleza cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, sâmbătă seara, pe Estadio ”Domingo Burgueno Miguel” din Maldonado (Uruguay), într-o finală în care scorul a fost egal, 1-1, după cele 90 de minute regulamentare şi prelungiri, scrie Agerpres.
Fortaleza, care a ratat astfel primul său trofeu major, a deschis scorul prin argentinianul Juan Lucero (48), dar LDU a egalat tot printr-un argentinian, Lisandro Azulgaray (56).
La loviturile de departajare, Liga Deportiva Universitaria de Quito a început cu stângul, ”veteranul” Paolo Guerrero (39 ani) ratând. Au transformat apoi Azulgaray, Mauricio Martinez, Jhojan Julio şi Lucas Piovi, iar Alexander Alvarado a ratat şi el. Fortaleza, care a avut şansa de a se impune, a ratat ultima lovitură a seriei de cinci prin Pedro Augusto. Au mai ratat Silvio Romero şi Emanuel Britez. Au înscris Thiago Galhardo, Yago Pikachu şi Tinga.
Pentru LDU acesta este al doilea trofeu cucerit în Copa Sudamericana, după cel din 2009, ecuadorienii având şi o finală pierdută în 2011. LDU a câştigat şi Copa Libertadores în 2008, având şi două Supercupe ale Americii de Sud (Recopa Sudamericana), în 2009 şi 2010.
Este pentru al doilea an consecutiv când o reprezentantă a Ecuadorului câştigă trofeul în Copa Sudamericana, după ce în 2022 s-a impus Independiente del Valle, şi tot după o finală cu o echipă braziliană (Sao Paulo FC).
Au evoluat echipele:
Fortaleza: Joao Ricardo – Tinga, Emanuel Britez, Titi, Bruno Pacheco – Jose Welison (Pedro Augusto, 84), Caio Alexandre (Lucas Sasha, 106) – Marinho (Imanol Machuca, 74), Tomas Pochettino (Thiago Galhardo, 83), Guilherme Augusto (Yago Pikachu, 65) – Juan Lucero (Silvio Ezequiel Romero, 100). Antrenor: Juan Pablo Vojvoda.
LDU: Alexander Dominguez Carabali – Jose Quinteros, Ricardo Ade, Facundo Rodriguez, Leonel Quinonez (Bryan Ramirez, 97) – Mauricio Martinez, Lucas Ezequiel Piovi – Renato Ibarra (Lisandro Joel Alzugaray, 40), Sebastian Gonzalez Baquero (Alexander Alvarado, 64), Jhojan Julio – Paolo Guerrero. Antrenor: Luis Francisco Zubeldia.
A arbitrat Jesus Valenzuela Saez (Venezuela).
AGERPRES