Fotbal: Karim Benzema vrea să depună plângere împotriva ministrului francez de Interne

Data:

Karim Benzema, fostul atacant al selecţionatei Franţei şi al echipei Real Madrid, intenţionează să depună plângere împotriva ministrului francez de Interne, Gerald Darmanin, care l-a acuzat pe fotbalist că ar avea legături islamiste, informează presa franceză, citată de EFE, scrie Agerpres.

Anunţul a fost făcut de avocatul internaţionalului francez, Hugues Vigier, în urma reacţiilor apărute ca urmare a sprijinului public pe care Benzema l-a acordat civililor din Palestina, în plin război între Israel şi Hamas, precum şi atunci când s-au produs cele două atentate islamiste în Europa (vineri în Franţa şi marţi în Belgia).

„Nu putem accepta ca cei care guvernează să creadă că sunt autorizaţi să facă ceva din pur oportunism”, a spus avocatul, care a dat asigurări că intenţionează să-l denunţe pe Darmanin pentru „defăimare, chiar insultă publică”, având în vedere notorietatea lui Benzema, care joacă în prezent la clubul Al-Ittihad din Arabia Saudită.

Atacantul francez, cu 97 de selecţii în naţionala Franţei, a decis deja să-o denunţe pentru defăimare pe eurodeputata Nadine Morano, membră a partidului Les Republicains, care a declarat că fotbalistul este „un element al propagandei Hamas”

O altă senatoare din acelaşi partid, Valérie Boyer, a cerut miercuri să i se retragă cetăţenia franceză lui Benzema, care s-a născut în Franţa, dar deţine un un paşaport algerian, din partea familiei sale.

„O astfel de măsură este imposibilă pentru că este nativ francez, cu unul dintre părinţii săi care este de asemenea francez. Asta aminteşte de ceea ce s-a întâmplat în Germania nazistă”, a avertizat Vigier, care a depus o plângere şi împotriva Valeriei Boyer.

Poziţiile politice ale legendei madrilene au devenit subiectul zilei în Franţa, după ce Darmanin a susţinut luni ca atacantul are „legături” cu Frăţia Musulmană, fără a oferi dovezi în acest sens.

Surse din Ministerul de Interne au justificat acuzaţiile lansate de Darmanin făcând referire la situaţii controversate în care Benzema a fost implicat, precum refuzul sau de a cânta La Marseillaise înainta meciurilor selecţionatei Franţei sau „prozelitismul” său pe reţelele de socializare „în favoarea religiei musulmane”, conform presei din Hexagon.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mircea Lucescu – Meciul amical cu Moldova încurcă foarte tare

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul...

Harry Kane, incert pentru meciul amical Anglia – Ţara Galilor

Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, este incert pentru meciul amical de joi împotriva Ţării Galilor,...

Fanii lui Liverpool au strâns 260.000 de euro în onoarea lui Diogo Jota şi Andre Silva

Fundaţia clubului englez de fotbal Liverpool a strâns 226.000 de lire sterline (260.000 de euro) de la fani...

‘Sper ca Brazilia să câştige Mondialul din 2026 pentru prietenul meu Ancelotti’, a spus Ibrahimovic

Suedezul Zlatan Ibrahimovic, fostul mare fotbalist şi actual consilier al RedBird Capital, fondul american care deţine în proprietate...