Fotbal: Inter Milano, din nou campioană a Italiei

Data:

Inter Milano a cucerit al 20-lea titlu de campioană a Italiei din istoria sa, după ce a reuşit să o învingă la limită, cu scorul de 2-1, pe marea sa rivală AC Milan, luni seara, în derby-ul etapei a 33-a din Serie A, scrie Agerpres.

Fundaşul italian Francesco Acerbi (18) şi atacantul francez Marcus Thuram (49) au marcat golurile victoriei lui Inter în partida de pe San Siro graţie căreia gruparea „nerazzurra” îşi va putea imprima a doua stea pe tricourile sale, din sezonul viitor.

Pentru AC Milan, învinsă pentru a şasea oară consecutiv în „Derby della Madonnina”, a înscris prin englezul Fikayo Tomori, în minutul 80.

Finalul jocului a fost marcat de altercaţii între jucători, care au condus la eliminarea a trei fotbalişti, doi de la AC Milan (Davide Calabria, Theo Hernandez) şi unul de la Inter (Denzel Dumfries).

Cu cinci etape înainte de finalul sezonului Inter s-a distanţat la 17 puncte de AC Milan, ocupanta locului secund în clasament, având astfel asigurat titlul de campioană.

Echipa antrenată de Simone Inzaghi a semnat luni a 27-a victorie în 33 de etape, pe parcursul cărora a înregistrat un singur eşec, în luna septembrie, în faţa modestei Sassuolo.

Inter Milano este a doua echipă din istoria fotbalului italian care atinge borna de 20 de „scudetti” cucerite, după Juventus Torino, campioană a Italiei de 36 de ori. AC Milan are la rândul ei în palmares 19 titluri cucerite în Serie A.

În celălalt meci programat luni seară în liga italiană, Bologna a învins în deplasare, cu scorul de 3-1, formaţia AS Roma, victoria graţie căreia şi-a consolidat poziţia a patra în clasament.

Rezultate:
Vineri
Genoa – Lazio Roma 0-1
A marcat: Luis Alberto (67).

Cagliari – Juventus Torino 2-2
Au marcat: Gaetano (30 – penalty), Yerry Mina (36 – penalty), respectiv Vlahovic (61), Alberto Dossena (87 – autogol).

Sâmbătă
Empoli – SSC Napoli 1-0
A marcat: Cerri (4)
Mijlocaşul Răzvan Marin a fost rezervă la Empoli.

Hellas Verona – Udinese 1-0
A marcat: Coppola (90+3).

Duminică
Sassuolo – Lecce 0-3
Au marcat: Gendrey (11), Dorgu (15), Roberto Piccoli (61).
Atacantul Rareş Burnete a fost rezervă la Lecce.

Torino FC – Frosinone 0-0
Portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC.

Salernitana – Fiorentina 0-2
Au marcat: Kouame (80), Ikone (90+5).

AC Monza – Atalanta Bergamo 1-2
Au marcat: Daniel Maldini (89), respectiv De Ketelaere (44), El Bilal Toure (72).

Luni
AS Roma – Bologna 1-3
Au marcat: Azmoun (55), respectiv El Azzouzi (14), Zirkzee (45), Saelemaekers (65)

AC Milan – Inter Milano 1-2
Au marcat: Tomori (80), respectiv Acerbi (18), Marcus Thuram (49).

Clasament:
1. Inter Milano 86 puncte (campioană)
2. AC Milan 69
3. Juventus Torino 64
4. Bologna 62
5. AS Roma 55
6. Atalanta Bergamo 54
7. Lazio Roma 52
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...