Fotbal: Ianis Hagi – A fost important că nu am cedat, ăsta e mesajul după meciurile cu Kosovo şi Elveţia

Data:

Jucătorul echipei naţionale a României, Ianis Hagi, a afirmat, luni seara, la finalul meciului cu Elveţia, scor 2-2, în preliminariile EURO 2024, că lucrul cel mai important în ultimele două deplasări a fost faptul că „tricolorii” nu au cedat şi astfel au putut câştiga două puncte, scrie Agerpres.

„A fost greu, dar în final am scos un punct. A fost important că nu am cedat, cred că ăsta este mesajul după aceste două meciuri. Am suferit în Kosovo (scor 0-0), pe un teren foarte greu, şi aici, ţinând cont de rezultatul de la pauză şi cum am reuşit să întoarcem, cred că ăsta este mesajul. După pauză am reuşit să stăm mai bine în teren. Am schimbat tactic la pauză, apoi au ieşit atacurile rapide, pe care le plănuisem înainte de meci şi am reuşit să marcăm două goluri”, a declarat Hagi la DigiSport.

El a caracterizat cele două deplasări, din Kosovo şi Elveţia, ca pe două partide complicate: „Au fost două meciuri complicate în care am reuşit să scoatem două egaluri, ne-am adaptat la situaţie. E clar că noi am dorit să scoatem mai mult, dar ţinând cont de situaţie atât s-a putut. Avem două meciuri importante în septembrie şi acum trebuie să ieşim bine. Sărbătoare? La final, când ne vom califica. Sunt paşi în faţă, moralul creşte de la meci la meci, dar atâta tot, au trecut doar patru meciuri”.

Naţionala de fotbal a României a smuls un egal incredibil în faţa echipa Elveţiei, scor 2-2 (0-2), luni seara, pe Swissporarena din Lucerna, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

România a obţinut un punct foarte important, însă poate nemeritat după aspectul jocului, şansa fiind de mai multe ori de partea tricolorilor în acest meci.

România încheie cu două egaluri fereastra internaţională din iunie, un bilanţ bun, care o menţine pe locul secund şi în cursa de calificare.

Echipa antrenată de Edward Iordănescu va juca acum două meciuri acasă, cu Israel (9 septembrie) şi Kosovo (12 septembrie).
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Polo: CSA Steaua, la al 20-lea titlu de campioană naţională

CSA Steaua Bucureşti a cucerit al 20-lea său titlu de campioană naţională la polo pe apă, după ce...

Fotbal: Universitatea Craiova va juca barajul pentru Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (0-1), sâmbătă, pe teren propriu,...

Fotbal: CFR Cluj, vicecampioană a României

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a surclasat-o pe Farul Constanţa cu scorul de 5-1...

Formula 1: Oscar Piastri (McLaren) s-a impus în ultima sesiune de antrenamente libere de la Imola

Pilotul australian Oscar Piastri (McLaren) a dominat cea de-a treia ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui...