Fotbal: Giuliano Simeone, convocat în premieră la naţionala Argentinei

Data:

Giuliano Simeone, atacantul echipei spaniole de fotbal Atletico Madrid, unde este antrenat de tatăl său, Diego Simeone, a fost convocat în premieră la naţionala Argentinei, în vederea meciului de pe teren propriu cu Peru, din preliminariile Cupei Mondiale 2026, informează agenţia Xinhua.

Simeone, în vârstă de 21 de ani, a fost inclus în lot de selecţionerul Lionel Scaloni după forfait-urile fundaşilor Nahuel Molina, colegul său de la Atletico Madrid, şi Cristian Romero, jucătorul echipei engleze Tottenham, ambii accidentaţi.

Molina a suferit o ruptură musculară în cursul meciului pierdut în deplasare de Argentina în faţa Paraguayului (scor 1-2), în timp ce Romero şi-a agravat o problemă deja existentă la un picior.

Giuliano Simeone este al doilea fiu al lui Diego Simeone care ajunge să joace la naţionala de seniori a Argentinei, după Giovanni Simeone (Napoli).

Argentina şi Peru vor avea ultima lor apariţie oficial din acest an, când se vor înfrunta marţi pe stadionul „La Bombonera” din Buenos Aires.

Argentina, campioana mondială en titre şi câştigătoarea ultimei ediţii a turneului Copa America, este liderul grupei unice sud-americane de calificare la CM 2026, formată din 10 echipe, cu 22 de puncte după 11 etape, cu trei lungimi avans faţă de Uruguay (locul 2), care va juca luni în deplasare cu Brazilia. Peru ocupă locul al nouălea, cu o sigură victorie obţinută până acum.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Phil Foden şi-a prelungit contractul cu Manchester City

Phil Foden, fotbalistul englez al lui Manchester City, a semnat un nou contract care îl va menţine la...

FRF a stabilit programul ediţiei 2026-2027 a Ligii a II-a

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, programul sezonului regulat din cadrul ediţiei 2026-2027...

Columbianul James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de echipa Minnesota United

Fotbalistul columbian James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de formaţia americană Minnesota United, din Major League...

Donald Trump îşi doreşte ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi doreşte ca Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), să devină...