Fotbal: Funcţia de preşedinte al FRF nu mai este atât de râvnită (Burleanu)

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că funcţia pe care o ocupă nu mai este atât de râvnită precum alte posturi din cadrul instituţiei pe care o conduce, scrie Agerpres.

„Am observat că funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal nu mai este chiar atât de râvnită în ultima perioadă. Nu mai este coadă absolut deloc. Mai degrabă alte funcţii din cadrul Federaţiei Române de Fotbal sunt râvnite astăzi”, a afirmat Burleanu.

El a precizat că nu va susţine niciun „moştenitor” al său în funcţia de preşedinte: „Ceea ce vreau să spun este că nu voi susţine niciodată un candidat în momentul în care mă voi retrage. Pentru că este foarte important să nu îţi doreşti să laşi pe cineva să moştenească, ci să creezi un sistem care să producă un viitor preşedinte mai bun. Prin urmare nu o să mă vedeţi niciodată alegând pe cineva care să fie viitorul preşedinte”.

Burleanu a spus că nu are în plan ca în următorii 10 ani să activeze într-un alt domeniu în afara sportului.

„Eu nu am un plan din acest punct de vedere şi nu am nici plan la nivel politic. Cu siguranţă în următorii 10 ani îmi doresc să continui în sport, unde cred că pot aduce o valoare importantă, iar după aceea îmi doresc să răspund şi altor provocări”, a mai spus Răzvan Burleanu.

Răzvan Burleanu (39 de ani) se află la conducerea FRF din 5 martie 2014, fiind la cel de-al treilea său mandat consecutiv în funcţia de preşedinte al instituţiei, şi ultimul, conform statutului federaţiei.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

EURO 2024: Arbitrii nu vor vorbi decât cu căpitanii echipelor (UEFA)

Arbitrii de la viitorul turneu final al EURO 2024, programat în perioada 14 iunie-14 iulie în Germania, vor...

Tenis: Grigor Dimitrov, eliminat in optimi la Roma (ATP)

Bulgarul Grigor Dimitrov, locul 10 în ierarhia tenisului masculin, a fost eliminat marţi de Taylor Fritz (13 ATP)...

Ploaia amână debutul Simonei Halep la Trophee Clarins (WTA 125)

Debutul jucătoarei române de tenis Simona Halep la turneul Trophee Clarins (WTA 125) de la Paris, dotat cu...

MotoGP: MP al Franţei a adus un nou record de asistenţă

Marele Premiu al Franţei la MotoGP, clasa-regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză, desfăşurat duminică, a adus un...