Fotbal feminin: România, în grupă cu Finlanda, Slovacia şi Croaţia, în Liga B a Ligii Naţiunilor

Data:

Naţionala României a fost repartizată într-o grupă cu Finlanda, Slovacia şi Croaţia, în al doilea eşalon al ediţiei inaugurale a Ligii Naţiunilor la fotbal feminin, potrivit tragerii la sorţi efectuate, marţi, la Nyon, scrie Agerpres.

La tragerea la sorţi au participat 51 de echipe, care au fost împărţite în trei urne valorice (două de câte 16 echipe şi alta de 19), pe baza poziţiilor din clasamentul coeficienţilor UEFA.

Meciurile se vor juca tur-retur, iar câştigătoarele grupelor din Liga A vor evolua la turneul final al Ligii Naţiunilor, în 2024. Primele două clasate în grupele din Liga A rămân în această ligă pentru viitoarele preliminarii EURO 2025.

Cele patru echipe clasate pe locurile 3 vor disputa un baraj contra echipelor de pe locurile 2 în grupele din Liga B, câştigătoarele urmând a evolua mai departe în Liga A. Ultimele patru clasate în grupele din Liga A vor retrograda. Cele 4 câştigătoare de grupă din Liga B vor promova în liga superioară. Cele mai bune 3 ocupante ale locurilor 3 vor disputa un baraj contra celor mai bune ocupante ale locurilor secunde din Liga C. Câştigătoarele vor evolua mai departe în Liga B. Ocupantele ultimului loc în grupele din Liga B plus cea mai slabă echipă clasată pe locurile 3 vor retrograda în Liga C. Cele 5 câştigătoare ale grupelor din Liga C vor promova în Liga B.

Meciurile se vor desfăşura în trei ferestre internaţionale, 20-26 septembrie 2023, 25-31 octombrie 2023 şi 29 noiembrie-5 decembrie 2023. Turneul final şi barajele de promovare/retrogradare vor avea loc în perioada 21-28 februarie 2024.

Componenţa grupelor ediţiei inaugurale a Ligii Naţiunilor la fotbal feminin:
Liga A
Grupa A1: Anglia, Olanda, Belgia, Scoţia;
Grupa A2: Franţa, Norvegia, Austria, Portugalia;
Grupa A3: Germania, Danemarca, Islanda, Ţara Galilor;
Grupa A4: Suedia, Spania, Italia, Elveţia.

Liga B
Grupa B1: Irlanda, Irlanda de Nord, Ungaria, Albania;
Grupa B2: Finlanda, România, Slovacia, Croaţia;
Grupa B3: Polonia, Serbia, Ucraina, Grecia;
Grupa B4: Cehia, Slovenia, Bosnia-Herţegovina, Belarus.

Liga C
Grupa C1: Malta, Moldova, Letonia, Andorra;
Grupa C2: Turcia, Luxemburg, Lituania, Georgia;
Grupa C3: Azerbaidjan, Muntenegru, Cipru, Feroe;
Grupa C4: Israel, Estonia, Kazahstan, Armenia;
Grupa C5: Macedonia de Nord, Kosovo, Bulgaria.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Iga Swiatek, calificare fara emotii în sferturi la Madrid (WTA)

Poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial al tenisului feminin, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului...

FIFA şi UEFA ameninţă Spania cu sancţiuni după ce RFEF a fost plasată sub tutela guvernului

Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de...

Tenis: Tunisianca Ons Jabeur, calificată în sferturi la Madrid (WTA)

Tunisianca Ons Jabeur, cap de serie numărul opt, s-a calificat luni în sferturile de finală ale turneului de...

Fotbal: Rubiales neagă existenţa unor nereguli în contractul Supercupei Spaniei din Arabia Saudită

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal (RFEF), a negat, luni, că ar fi plătit comisioane...