Fotbal feminin: Douăzeci şi două de echipe, la startul primei ediţii a Ligii Campionilor Asiei

Data:

Prima ediţie a Ligii Campionilor Asiei la fotbal feminin va debuta în august şi va reuni la start 22 de echipe, care se vor bate pentru un premiu final de 1,3 milioane de dolari, cel mai mare din competiţiile feminine ale celui mai populat continent al lumii, scrie Reuters.

Participă câte un club din 22 de ţări ale Confederaţiei Asiatice de Fotbal, inclusiv Urawa Red Diamonds Ladies (Japonia), câştigătoarea campionatului AFC al cluburilor feminine asiatice.

Urawa se califică automat în faza grupelor ca reprezentantă al uneia dintre cele mai bine clasate opt federaţii membre, alături de echipe din Coreea de Nord, Australia, China, Coreea de Sud, Vietnam, Filipine şi Taiwan.

Celelalte 14 cluburi vor juca într-un tur preliminar în care echipele sunt împărţite în patru grupe organizate în format centralizat în perioada 25-31 august, cu meciuri care sunt prevăzute în Iordania, Malaezia, Arabia Saudită şi Thailanda.

Cele patru câştigătoare ale grupelor se vor alătura celorlalte opt echipe în următoarea fază, ce vor fi repartizate în trei grupe de câte patru, cu meciuri în hub-uri din China, Vietnam şi un al treilea loc încă nedecis în perioada 6-12 octombrie.

Primele două clasate plus cele mai bune două echipe de pe locul al treilea ajung în sferturile de finală, care se vor disputa în martie, în timp ce semifinalele şi finala urmează să aibă loc pe 21 mai şi 24 mai.

Cluburile care participă la faza grupelor vor primi un minim de 100.000 de dolari, premiile în bani crescând în funcţie de poziţia finală.

Campioana va câştiga minimum 1,3 milioane de dolari, mai mult decât ceea ce este oferit campioanelor celor mai bogate ligi feminine din Japonia, Australia, Coreea de Sud şi Arabia Saudită.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...