Fotbal: FCSB a câştigat derby-ul cu CFR Cluj (1-0) şi rămâne în cursa pentru titlu în Superligă

Data:

FCSB a învins campioana CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal şi rămâne în cursa pentru titlu, scrie Agerpres.

CFR Cluj, campioana ultimelor cinci sezoane, a ieşit din cursa pentru campionat cu acest eşec.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Florinel Coman (49), după o cursă de la mijlocul terenului, lansat de o degajare a lui Darius Olaru.

FCSB a mai avut o ocazie mare de gol, prin Ovidiu Popescu (22), care a şutat mult peste poartă din careu.

CFR Cluj şi-a creat puţine ocazii de poartă, cea mai mare şansă de gol fiind semnată de croatul Lovro Cvek, al cărui lut deviat de Adrian Şut a lovit bara transversală (69).

CFR Cluj, fără Dan Petrescu pe banca tehnică (suspendat), a pierdut doi jucători în prima repriză din cauza accidentărilor, Christopher Braun şi Ermal Krasniqi.

La meci au asistat 42.439 spectatori.

FCSB a reuşit a treia sa victorie consecutivă în play-off. CFR Cluj are un singur punct obţinut în ultimele patru etape şi o singură victorie în play-off.

În meciurile directe din sezonul regulat, fiecare echipă s-a impus în deplasare cu 1-0. În play-off, meciul de la Cluj-Napoca s-a încheiat la egalitate, 1-1.

FC FCSB – FC CFR 1907 Cluj 1-0 (0-0), Arena Naţională – Bucureşti
A marcat: Florinel Coman (49).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Irina Begu s-a oprit în turul al doilea la Madrid (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Madison Keys, cu 7-6 (7/3), 7-6 (8/6),...

Veteranul Richard Gasquet a pierdut meciul cu numărul 1.000 al carierei, la Madrid (ATP)

Jucătorul francez de tenis Richard Gasquet (116 ATP) a pierdut joi meciul cu numărul 1.000 al carierei sale,...

Geraint Thomas, liderul echipei Ineos în Turul Italiei 2024

Ciclistul galez Geraint Thomas, clasat pe locul secund în Turul Italiei din 2023, va fi liderul echipei Ineos...

Roland Garros va dispune de un al doilea teren acoperit pentru turneul de Grand Slam şi JO 2024

Complexul sportiv Roland Garros a raportat finalizarea lucrărilor de modernizare înaintea turneului de Grand Slam (20 mai-9 iunie),...