Fotbal: FC Copenhaga şi Napoli s-au calificat în optimile Ligii Campionilor

Data:

FC Copenhaga şi Napoli s-au calificat, marţi seara, în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după victoriile obţinute în ultima etapă a grupelor, scrie Agerpres.

FC Copenhaga a întrecut-o pe Galatasaray cu 1-0, mijlocaşul Lukas Lerager marcând singurul gol al partidei (58), după care pe final a fost eliminat (90).

Manchester United, învinsă acasă de Bayern Munchen cu 1-0, a ocupat ultimul loc în grupă. Kingsley Coman a marcat golul bavarezilor (71). ”Diavolii roşii” aveau nevoie de o victorie şi de un egal la Copenhaga pentru a se califica în optimi.

Napoli a tranşat calificarea pe teren propriu în meciul direct cu Braga, prin autogolul turcului Serdar Saatci (9) şi reuşita lui Victor Osimhen (33).

Real Madrid a câştigat in extremis cu Union, la Berlin, scor 3-2. Gazdele au deschis scorul prin Kevin Volland (45+1), imediat după ce croatul Lukas Modric a ratat un penalty pentru Real. Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a întors scorul în repriza secundă, prin dubla lui Joselu (62, 73). Cehul Alex Kral (85) a egalat, la zece minute de la intrarea sa pe gazon, dar Daniel Ceballos a adus victoria echipei iberice (89).

Benfica a prins dramatic un loc în Europa League, după ce a învins-o pe RB Salzburg cu 3-1, în deplasare. Lusitanii şi-au luat astfel revanşa după eşecul de acasă, cu 0-2. Reuşita lui Arthur Cabral (90+3) a făcut diferenţa, cele două echipe fiind la egalitate la scorul general (3-3), departajarea făcându-se la numărul mai mare de goluri marcate de Benfica.

Real Sociedad a câştigat în premieră o grupă de Champions League, ţinând-o în şah pe Inter Milano, finalista de anul trecut, chiar pe San Siro.

Până acum s-au calificat în optimi 14 echipe: Bayern Munchen, Arsenal, PSV, FC Copenhaga, Real Madrid, Napoli, Real Sociedad, Inter Milano, Manchester City, campioana en titre, RB Leipzig, Lazio Roma, Atletico Madrid, Borussia Dortmund şi Barcelona.

Rezultatele de marţi seara:
Grupa A

FC Copenhaga – Galatasaray Istanbul 1-0
A marcat: Lukas Lerager 58.
Cartonaş roşu: Lukas Lerager (FC Copenhaga) 90.

Manchester United – Bayern Munchen 0-1
A marcat: Kingsley Coman 71.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Bayern 6 5 1 0 12-6 16
2 FC Copenhaga 6 2 2 2 8-8 8
3 Galatasaray 6 1 2 3 10-13 5
4 Manchester United 6 1 1 4 12-15 4

Grupa B
RC Lens – Sevilla FC 2-1
Au marcat: Przemyslaw Frankowski 63 – penalty, Angelo Fulgini 90+6, respectiv Sergio Ramos 79 – penalty.

PSV Eindhoven – Arsenal Londra 1-1
Au marcat: Yorbe Vertessen 50, respectiv Eddie Nketiah 42.

Clasament final
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Arsenal 6 4 1 1 16-4 13
2 PSV Eindhoven 6 2 3 1 8-10 9
3 Lens 6 2 2 2 6-11 8
4 Sevilla 6 0 2 4 7-12 2

Grupa C
SSC Napoli – Sporting Braga 2-0
Au marcat: Serdar Saatci (autogol) 9, Victor Osimhen 33.

Union Berlin – Real Madrid 2-3
Au marcat: Kevin Volland 45+1, Alex Kral 85, respectiv Mato Joselu 61, 73, Daniel Ceballos 89.
Luka Modric (Real) a ratat un penalty în min. 45 (a apărat Frederik Roennow).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Real Madrid 6 6 0 0 16-7 18
2 Napoli 6 3 1 2 10-9 10
3 Braga 6 1 1 4 6-12 4
4 Union Berlin 6 0 2 4 7-10 2

Grupa D
RB Salzburg – Benfica Lisabona 1-3
Au marcat: Luka Sucic 57, respectiv Angel Di Maria 32, Rafa Silva 45+1, Arthur Cabral 90+3.

Inter Milano – Real Sociedad 0-0

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Real Sociedad 6 3 3 0 7-2 12
2 Inter 6 3 3 0 8-5 12
3 Benfica 6 1 1 4 7-11 4
4 RB Salzburg 6 1 1 4 4-8 4

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte

Primele două clasate din fiecare grupă se califică în optimile de finală ale Ligii Campionilor. Formaţiile de pe locul al treilea vor continua în play-off-ul pentru optimile Europa League.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thibaut Courtois, în lotul lui Real Madrid pentru meciul cu Bayern Munchen din UCL

Portarul belgian Thibaut Courtois, revenit după o gravă accidentare la genunchi suferită în vara trecută, a fost inclus...

Elisabeta Lipă – Sunt mândră de rezultatele de la Europene, dar valoarea actuală a sportivilor nu e cea adevărată

Preşedinta Agenţiei Naţionale de Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, luni, la Salonul Oficial al Aeroportului ''Henri Coandă'',...

Ciclism feminin: Lidl Trek castigatoare in prima etapă a Turului Spaniei, un contratimp pe echipe

Lidl-Trek a câştigat prima etapă a ediţiei a 10-a a Turului ciclist feminin al Spaniei, un contratimp pe...

NBA: Minnesota Timberwolves, prima echipă calificată în turul 2 al play-off-ului

Minnesota Timberwolves este prima echipă calificată în semifinalele conferinţelor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), după ce a...