Fotbal: FC Barcelona, eliminată din Cupa Spaniei în sferturile de finală

Data:

FC Barcelona s-a oprit în sferturile de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, fiind învinsă de Athletic Bilbao, cu scorul de 4-2, după prelungiri, miercuri seara, pe stadionul San Mames, scrie Agerpres.

Atacantul Inaki Williams, revenit de urgenţă în Spania după eliminarea Ghanei de la Cupa Africii pe Naţiuni, şi fratele său Nico Williams au fost cei care au marcat golurile care au adus victoria bascilor, în minutele 105+2, respectiv 120+1.

La finalul timpului regulamentar de joc, cele două echipe s-au aflat la egalitate, 2-2. Gazdele au deschis rapid scorul, după doar 36 de secunde de joc, prin Guruzeta, însă Barca a întors rezultatul până la finalul primei reprize, prin Robert Lewandowski (26) şi Lamine Yamal (32). Athletic a restabilit egalitatea imediat după pauză, prin Oihan Sanchet (49), soarta calificării fiind decisă apoi de fraţii Williams, în prelungiri.

Tot miercuri, Mallorca s-a calificat pentru prima oară după mai bine de 20 de ani în semifinalele Cupei Spaniei, reuşind să învingă pe teren propriu, cu scorul de 3-2, formaţia Girona, liderul din Primera Division. Catalanii au suferit cu această ocazie al doilea lor eşec din acest sezon, sub privirile tenismanului Rafael Nadal, prezent în tribune.

Au marcat Cyle Larin (21) şi Abdon (28, 35 – penalty) pentru învingători, respectiv Cristhian Stuani (68 – penalty) şi Savio (90+6).

Marţi, în primul meci din sferturile de finală, Real Sociedad s-a impus în deplasare, cu 2-1, în faţa formaţiei Celta Vigo, prin golurile lui Mikel Oyarzabal (2) şi Sheraldo Becker (66). Celta a redus diferenţa în minutele adiţionale, prin Luca de la Torre (90+2).

Ultima partidă din această fază a competiţiei, Atletico Madrid – Sevilla FC, se dispută joi seară.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...