Fotbal: Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României

Data:

Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, după ce a învins-o pe FCSB cu scorul de 3-2 (1-2), duminică seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a noua, penultima, a fazei play-off a Superligii, scrie Agerpres.

Farul, care îşi trece în palmares al doilea titlu naţional, după cel obţinut de FC Viitorul în 2017, a reuşit o revenire spectaculoasă în această veritabilă finală a campionatului, după ce a fost condusă cu 2-0.

FCSB a început foarte bine meciul şi avea 2-0 în min. 17, prin golurile marcate de Adrian Şut (9), Andrea Compagno (17). Farul a revenit treptat în joc, a reuşit să reducă din diferenţă înainte de pauză, prin brazilianul Mateus Santos (42), cu capul, din centrarea lui Andrei Borza, profitând de ieşirea neinspirată a portarului Ştefan Târnovanu.

Tudor Băluţă (58) a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap, la centrarea lui Carlo Casap, iar Louis Munteanu (86) a marcat golul victoriei, din pasa lui Dan Sîrbu, după o degajare greşită a lui Iulian Cristea.

FCSB a avut o bară prin Compagno (40), dar şi Mateus Santos a ratat o ocazie uriaşă (72), şutând peste poartă de la 12 metri.

Imediat după ultimul fluier al meciului suporterii constănţenilor au invadat terenul sărbătorind titlul alături de jucători.

Farul va primi noul trofeu al campioanei Superligii, unul cu o înălţime de 58,3 centimetri şi o greutate de 5,2 kilograme, realizat de Monetăria Statului dintr-un aliaj de metale specific monetare şi placat cu argint. Pentru dezvoltarea lui, designerii s-au inspirat din teme şi motive tradiţionale precum Coloana Infinitului, dar şi referinţe din fotbalul internaţional. Trofeul a fost inscripţionat pe loc cu numele câştigătoarei.

Farul a învins-o pe FCSB în trei din cele patru meciuri jucate în acest sezon, cu 3-1 (acasă) şi 3-2 (în deplasare) în sezonul regulat, iar acum cu 3-2. FCSB s-a impus în play-off cu 2-1.

FCSB, care venea după trei victorii consecutive în play-off, are asigurat locul al doilea.

FC Farul Constanţa – FC FCSB 3-2 (1-2), Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu
Au marcat: Mateus Santos (42), Tudor Băluţă (58), Louis Munteanu (86), respectiv Adrian Şut (9), Andrea Compagno (17).
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); al patrulea oficial: Marian Barbu (Făgăraş)
Arbitru video: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitru asistent video: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Constantin Stătescu (Bucureşti) – LPF
 AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Denunţătorii dopajului organizat din Rusia se tem că vor fi deportaţi din SUA

Denunţătorii Iulia Stepanova şi Vitali Stepanov, care au contribuit la descoperirea dopajului sponsorizat de stat în ţara lor...

NBA – Boston Celtics l-a transferat pe Georges Niang la Utah Jazz şi l-a adus pe Chris Boucher

Boston Celtics a anunţat, marţi seara, transferul jucătorului Georges Niang la Utah Jazz pentru a lăsa loc liber...

Preşedintele Trump a înfiinţat un grup de lucru pentru pregătirea JO 2028 de la Los Angeles

Preşedintele SUA, Donald Trump, a înfiinţat un grup de lucru pentru a sprijini pregătirile pentru Jocurile Olimpice de...

Svitolina a primit ameninţări după înfrângerea de la Montreal cu Osaka

Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina (13 WTA) a declarat că a fost asaltată de abuzuri online, inclusiv ameninţări cu...