Fotbal: Everton a fost depunctată cu zece puncte din cauza încălcării regulilor financiare

Data:

Clubul Everton din Liverpool a fost depunctat cu zece puncte pentru încălcarea regulilor Premier League privind profitabilitatea şi sustenabilitatea (PSR) în sezonul 2021/2022, a anunţat vineri Liga engleză de fotbal, citată de Reuters, scrie Agerpres.

O comisie independentă a impus sancţiunea cu efect imediat, astfel că Everton ocupă în clasamentul la zi locul 19, penultimul, cu patru puncte, la egalitate cu codaşa Burnley, dar cu un golaveraj mai bun.

Premier League a declarat că a emis o plângere împotriva clubului din Merseyside şi a transmis cazul comisiei independente la începutul acestui an.

Într-un comunicat, Comisia independentă a precizat că în sezonul 2021/2022 Everton a înregistrat pierderi de 124,5 milioane lire sterline, mult peste pragul de 105 milioane de lire sterline permis prin PSR.

Everton susţine că sancţiunea este ”complet disproporţionată şi nedreaptă” şi va face recurs contra sancţiunii la Premier League.

”Everton susţine că a fost deschis şi transparent în informaţiile pe care le-a furnizat către Premier League şi că a respectat întotdeauna integritatea procesului. Clubul nu recunoaşte constatarea că nu a acţionat cu cea mai mare bună-credinţă şi nu înţelege că aceasta ar fi fost o acuzaţie făcută de Premier League în cursul procedurilor. Atât duritatea, cât şi severitatea sancţiunii impuse de Comisie nu reprezintă o reflectare corectă, nici rezonabilă a probelor prezentate”, se arată în comunicatul clubului din Liverpool.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor

Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, apără Cupa Mondială a Cluburilor împotriva criticilor şi solicită găsirea unui loc pentru...

Arina Sabalenka a acces în turul al doilea la Wimbledon

Belarusa Arina Sabalenka, numărul 1 mondial al tenisului feminin, a acces luni în turul al doilea al turneului...

Daniil Medvedev, eliminat de francezul Benjamin Bonzi în primul tur la Wimbledon

Tenismanul rus Daniil Medvedev, fost număr 1 mondial, a fost eliminat de francezul Benjamin Bonzi după patru seturi,...

Circuitul Montmelo de Valles a fost ales gazdă a primelor teste de F1 în 2026

Circuitul Barcelona-Catalonia din Montmello del Valles a fost ales pentru a găzdui primele teste dinaintea sezonului 2026 de...