Fotbal – EURO 2024: Scoţia – Elveţia 1-1, în Grupa A

Data:

Selecţionatele Scoţiei şi Elveţiei au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), miercuri seara, la Koln, în Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, scrie Agerpres.

Ambele goluri s-au marcat după erori, reuşita scoţienilor fiind autogolul lui Fabian Schaer (13), în timp ce pentru elveţieni a punctat Xherdan Shaqiri (26), după o pasă venită de la adversar.

Meciul a fost unul destul de echilibrat, pe de o parte fiind Elveţia, care nu a riscat prea mult, după victoria din primul meci (3-1 cu Ungaria), iar de cealaltă s-a aflat Scoţia, care a ţinut să lase o impresie bună, după dezastrul cu Germania (1-5).

Scoţia a deschis scorul în min. 13, după un contraatac, McGregor servindu-l pe McTominay, al cărui şut din voleu a fost deviat peste portarul Sommer de fundaşul Scherr.

Peste alte 13 minute (26), Shaqiri a interceptat pasa greşită a lui Ralston şi a tras din prima la vinclu de la 17 metri, restabilind egalitatea.

Elveţia, fosta adversară a României în preliminarii, şi-a creat câteva situaţii bune de gol, dar Gunn a respins mingea şutată din careu de Ndoye (32), după care fotbalistul echipei Bologna a reuşit să trimită mingea în plasă, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

Echipa lui Steve Clarke a fost aproape de gol (41), când Adams a reluat la bara a doua după un corner, dar Sommer a reţinut.

Nati a avut ultima ocazie a primei reprize, dar Gunn (42) a respins şutul din careu trimis de Xhaka.

După pauză, elveţienii au fost periculoşi prin Vargas şi, mai ales, prin Ndoye, dar portarul Gunn a fost imbatabil.

Cea mai mare ocazie a fost ratată de scoţieni, prin fundaşul Hanley (67), care a trimis mingea în bară cu capul, din centrarea lui Robertson.

McTominay (81) a fost şi el la finalizare, dar şutul său a fost blocat de Rodriguez.

Elveţia rămâne cu o singură înfrângere în ultimele 16 partide, cea din meciul cu România de la Bucureşti (0-1), din preliminarii.

Shaqiri a bifat al şaptelea său turneu major, un record pentru Elveţia.

Cu acest egal, Elveţia face un pas important către optimile de finală, în timp ce Scoţia are nevoie de o victorie cu Ungaria pentru a avea şanse de a merge mai departe.

Tot miercuri seara, Germania a învins Ungaria cu 2-0 şi s-a calificat în optimi.

Duminică 23 iunie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Elveţia – Germania (Frankfurt, 22:00) şi Scoţia – Ungaria (Stuttgart, 22:00).

Scoţia – Elveţia 1-1 (1-1)
Au marcat: Fabian Schaer (13, autogol), respectiv Xherdan Shaqiri (26).
Cologne Stadium, Koln
EURO 2024 – Grupa A

Au evoluat echipele:
Scoţia: 1. Angus Gunn – 2. Anthony Ralston, 13. Jack Hendry, 5. Grant Hanley, 6. Kieran Tierney (26. Scott McKenna, 61), 3. Andrew Robertson (căpitan) – 4. Scott McTominay, 14. Billy Gilmour (23. Kenny McLean, 79), 8. Callum McGregor, 7. John McGinn (9. Lawrence Shankland, 90) – 10. Che Adams (11. Ryan Christie, 90+1). Selecţioner: Steve Clarke.
Rezerve neutilizate: 12. Liam Kelly, 21. Zander Clark – 22. Ross McCrorie, 16. Liam Cooper, 17. Stuart Armstrong, 18. Lewis Morgan, 20. Ryan Jack, 24. Greg Taylor, 25. James Forrest, 19. Tommy Conway.
Elveţia: 1. Yann Sommer – 22. Fabian Schaer, 5. Manuel Akanji, 13. Ricardo Rodriguez – 3. Silvan Widmer (2. Leonidas Stergiou, 86), 10. Granit Xhaka (căpitan), 8. Remo Freuler (16. Vincent Sierro, 75), 23. Xherdan Shaqiri (7. Breel Embolo, 60) – 20. Michel Aebischer, 17. Ruben Vargas (26. Fabian Rieder, 75) – 19. Dan Ndoye (25. Zeki Amdouni, 86). Selecţioner: Murat Yakin.
Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Gregor Kobel – 4. Nico Elvedi, 15. Cedric Zesiger, 11. Renato Steffen, 14. Steven Zuber, 24. Ardon Jashari, 9. Noah Okafor, 18. Kwadwo Duah.

Arbitru: Ivan Kruzliak; arbitri asistenţi: Branislav Hancko, Jan Pozor (toţi din Slovacia); al patrulea oficial: Irfan Peljto (Bosnia-Herţegovina)
Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Nejc Kajtazovic (Slovenia)
Cartonaşe galbene: Rodriguez (31), McTominay (51), McKenna (68), McGinn (71), Sierro (86).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Am încredere în jucătorii mei, spune antrenorul lui PSG, Luis Enrique, înaintea meciului cu Eindhoven

"Sunt multe lucruri de îmbunătăţit, dar sunt foarte optimist" în privinţa PSG, a declarat luni antrenorul parizienilor Luis...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a anunţat începerea negocierilor pentru prelungirea contractului

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, a declarat că discuţiile formale privind prelungirea contractului cu...

Roger Federer a fost cel mai mare rival al meu, declară Rafael Nadal

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care a decis să se retragă din circuitul profesionist la finalul ediţiei din acest...

Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Guangzhou

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...