Fotbal – EURO 2024: Scoţia – Elveţia 1-1, în Grupa A

Data:

Selecţionatele Scoţiei şi Elveţiei au terminat la egalitate, 1-1 (1-1), miercuri seara, la Koln, în Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, scrie Agerpres.

Ambele goluri s-au marcat după erori, reuşita scoţienilor fiind autogolul lui Fabian Schaer (13), în timp ce pentru elveţieni a punctat Xherdan Shaqiri (26), după o pasă venită de la adversar.

Meciul a fost unul destul de echilibrat, pe de o parte fiind Elveţia, care nu a riscat prea mult, după victoria din primul meci (3-1 cu Ungaria), iar de cealaltă s-a aflat Scoţia, care a ţinut să lase o impresie bună, după dezastrul cu Germania (1-5).

Scoţia a deschis scorul în min. 13, după un contraatac, McGregor servindu-l pe McTominay, al cărui şut din voleu a fost deviat peste portarul Sommer de fundaşul Scherr.

Peste alte 13 minute (26), Shaqiri a interceptat pasa greşită a lui Ralston şi a tras din prima la vinclu de la 17 metri, restabilind egalitatea.

Elveţia, fosta adversară a României în preliminarii, şi-a creat câteva situaţii bune de gol, dar Gunn a respins mingea şutată din careu de Ndoye (32), după care fotbalistul echipei Bologna a reuşit să trimită mingea în plasă, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.

Echipa lui Steve Clarke a fost aproape de gol (41), când Adams a reluat la bara a doua după un corner, dar Sommer a reţinut.

Nati a avut ultima ocazie a primei reprize, dar Gunn (42) a respins şutul din careu trimis de Xhaka.

După pauză, elveţienii au fost periculoşi prin Vargas şi, mai ales, prin Ndoye, dar portarul Gunn a fost imbatabil.

Cea mai mare ocazie a fost ratată de scoţieni, prin fundaşul Hanley (67), care a trimis mingea în bară cu capul, din centrarea lui Robertson.

McTominay (81) a fost şi el la finalizare, dar şutul său a fost blocat de Rodriguez.

Elveţia rămâne cu o singură înfrângere în ultimele 16 partide, cea din meciul cu România de la Bucureşti (0-1), din preliminarii.

Shaqiri a bifat al şaptelea său turneu major, un record pentru Elveţia.

Cu acest egal, Elveţia face un pas important către optimile de finală, în timp ce Scoţia are nevoie de o victorie cu Ungaria pentru a avea şanse de a merge mai departe.

Tot miercuri seara, Germania a învins Ungaria cu 2-0 şi s-a calificat în optimi.

Duminică 23 iunie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Elveţia – Germania (Frankfurt, 22:00) şi Scoţia – Ungaria (Stuttgart, 22:00).

Scoţia – Elveţia 1-1 (1-1)
Au marcat: Fabian Schaer (13, autogol), respectiv Xherdan Shaqiri (26).
Cologne Stadium, Koln
EURO 2024 – Grupa A

Au evoluat echipele:
Scoţia: 1. Angus Gunn – 2. Anthony Ralston, 13. Jack Hendry, 5. Grant Hanley, 6. Kieran Tierney (26. Scott McKenna, 61), 3. Andrew Robertson (căpitan) – 4. Scott McTominay, 14. Billy Gilmour (23. Kenny McLean, 79), 8. Callum McGregor, 7. John McGinn (9. Lawrence Shankland, 90) – 10. Che Adams (11. Ryan Christie, 90+1). Selecţioner: Steve Clarke.
Rezerve neutilizate: 12. Liam Kelly, 21. Zander Clark – 22. Ross McCrorie, 16. Liam Cooper, 17. Stuart Armstrong, 18. Lewis Morgan, 20. Ryan Jack, 24. Greg Taylor, 25. James Forrest, 19. Tommy Conway.
Elveţia: 1. Yann Sommer – 22. Fabian Schaer, 5. Manuel Akanji, 13. Ricardo Rodriguez – 3. Silvan Widmer (2. Leonidas Stergiou, 86), 10. Granit Xhaka (căpitan), 8. Remo Freuler (16. Vincent Sierro, 75), 23. Xherdan Shaqiri (7. Breel Embolo, 60) – 20. Michel Aebischer, 17. Ruben Vargas (26. Fabian Rieder, 75) – 19. Dan Ndoye (25. Zeki Amdouni, 86). Selecţioner: Murat Yakin.
Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Gregor Kobel – 4. Nico Elvedi, 15. Cedric Zesiger, 11. Renato Steffen, 14. Steven Zuber, 24. Ardon Jashari, 9. Noah Okafor, 18. Kwadwo Duah.

Arbitru: Ivan Kruzliak; arbitri asistenţi: Branislav Hancko, Jan Pozor (toţi din Slovacia); al patrulea oficial: Irfan Peljto (Bosnia-Herţegovina)
Arbitru video: Tomasz Kwiatkowski (Polonia); arbitri asistenţi video: Bartosz Frankowski (Polonia), Nejc Kajtazovic (Slovenia)
Cartonaşe galbene: Rodriguez (31), McTominay (51), McKenna (68), McGinn (71), Sierro (86).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...