Fotbal – EURO 2024: Koeman deplânge ‘golul valabil’ din meciul cu Franţa

Data:

Ronald Koeman, selecţionerul echipei de fotbal a Olandei, a declarat pentru postul public olandez de televiziune NOS, după remiza cu Franţa (0-0) de la EURO 2024, vineri seară, că golul anulat atacantului Xavi Simons a fost „un gol perfect valabil”, informează AFP, scrie Agerpres.

„Golul anulat lui Simons a fost un gol perfect valabil. Ok, jucătorul nostru (Dumphries) era în poziţie de ofsaid. Dar să ne uităm la imagini, el nu a jenat portarul francez care era mai în spate şi nu avea posibilitatea să plonjeze. Prezenţa unui jucător în faţa lui nu a schimbat nimic. Odată cu şutul lui Simons, a fost în imposibilitate de a fi împiedicat”, a precizat selecţionerul olandez.

În opinia lui Xavi Simons, „decizia arbitrului este dificil de digerat. Dar trebuie să o acceptăm pentru că nu putem schimba nimic. Prefer să reţin aspectul pozitiv de la acest meci. Noi am dat ce am avut mai bun, ceea ce ne-a permis să-i contrariem pe marii favoriţi ai turneului”.

Selecţionatele Olandei şi Franţei au terminat la egalitate, 0-0, vineri seara, pe Leipzig Stadium, într-un meci din Grupa D a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.

Acesta a fost primul meci fără gol marcat de la EURO 2024, deşi ambele formaţii şi-au creat oportunităţi bune de a înscrie.

Olanda, la una dintre puţinele sale acţiuni ofensive mai consistente, a reuşit să trimită mingea în poartă, dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid (69): mai întâi Depay a fost angajat în careu şi a şutat din întoarcere, dar Maignan a respins, mingea a ajuns la Xavi Simons, care a marcat de la 14 metri, însă Dumfries se afla, în ofsaid, pe traiectoria mingii.

Ambele echipe au câştigat primele partide din grupă, Franţa cu Austria (1-0), iar Olanda în faţa Poloniei (2-1), astfel că, deşi sunt practic calificate în optimi, îşi vor afla poziţia din grupă după ultimele partide, din 25 iunie, Olanda – Austria (Berlin, 19:00) şi Franţa – Polonia (Dortmund, 19:00).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...