Fotbal – EURO 2024: Anglia, în optimi după 0-0 cu Slovenia

Data:

Selecţionatele Angliei şi Sloveniei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Cologne Stadium din Koln, în Grupa C a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, scrie Agerpres.

Anglia a câştigat grupa, iar Slovenia s-a calificat în premieră în optimi.

Meciul a fost unul de luptă, cu puţine realizări, cele două echipe asumându-şi puţine riscuri.

Harry Kane a tras un şut din marginea careului, dar Oblak nu a avut emoţii (31). Portarul lui Atletico Madrid a reţinut în doi timpi mingea expediată de Foden (35), din lovitură liberă de la 29 de metri.

Anglia a mai avut o şansă notabilă în finalul primei reprize, o centrare a lui Trippier (39), dar Gallagher şi Kane nu au ajuns la minge.

După pauză, Bellingham (54) a fost angajat în careu de Kane, dar nu a reuşit preluarea.

Stones (58) a trimis mingea cu capul din centrul careului, dar Sesko a respins de pe linia porţii.

Ultima şansă a echipei antrenate de Southgate a fost ratată de Palmer (90+2), care a tras pe direcţia lui Oblak.

Slovenia are doar două meciuri în care nu a marcat din ultimele 23 şi nu a câştigat niciun meci din cele şase jucate la EURO (cinci egaluri, un eşec).

Slovenia a încheiat pe locul al treilea, la egalitate perfectă cu Danemarca (locul al doilea), care a reuşit să o devanseze la clasamentul fair play.

Anglia, considerat una dintre favorite la câştigarea trofeului, va juca în optimi contra unei echipe clasate pe locul al treilea (grupele D, E sau F).

Anglia – Slovenia 0-0
Koln, Cologne Stadium
EURO 2024 – Grupa C

Au evoluat echipele:
Anglia: 1. Jordan Pickford – 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Marc Guehi, 3. Kieran Trippier (8. Trent Alexander-Arnold, 84) – 16. Conor Gallagher (26. Kobbie Mainoo, 46), 4. Declan Rice – 7. Bukayo Saka (24. Cole Palmer, 71), 10. Jude Bellingham, 11. Phil Foden (18. Anthony Gordon, 89) – 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate.
Rezerve neutilizate: 13. Aaron Ramsdale, 23. Dean Henderson – 3. Luke Shaw, 14. Ezri Konsa, 15. Lewis Dunk, 22. Joe Gomez, 25. Adam Wharton, 17. Ivan Toney, 19. Ollie Watkins, 20. Jarrod Bowen, 21. Eberechi Eze.
Slovenia: 1. Jan Oblak (căpitan) – 2. Zan Karnicnik, 21. Vanja Druksic, 6. Jaka Bijol, 13. Erik Janza (3. Jure Balkovec, 90+1) – 20. Petar Stojanovic, 22. Adam Gnezda Cerin, 10. Timi Elsnik, 17. Jan Mlakar (5. Jon Gorenc Stankovic, 86) – 9. Andraz Sporar (19. Zan Celar, 86), 11. Benjamin Sesko (26. Josip Ilicic, 75). Selecţioner: Matjaz Kek.
Rezerve neutilizate: 12. Vid Belec, 16. Igor Vekic – 4. Miha Blazic, 8. Sandi Lovric, 23. David Brekalo, 7. Benjamin Verbic, 14. Jasmin Kurtic, 15. Tomi Horvat, 18. Zan Vipotnik, 24. Nino Zugelj, 25. Adrian Zeljkovic.

Arbitru: Clement Turpin; arbitri asistenţi: Nicolas Danos, Benjamin Pages (toţi din Franţa); al patrulea oficial: Umut Meler (Turcia)
Arbitru video: Jerome Brisard (Franţa); arbitri asistenţi video: Willy Delajod (Franţa), Rob Dieperink (Olanda)
Cartonaşe galbene: Trippier (17), Janza (22), Guehi (68), Bijol (72), Foden (77).

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...