Fotbal: Elias Charalambous (FCSB) – Obiectivul nostru e să luăm cele 3 puncte cu CFR Cluj

Data:

Antrenorul formaţiei FCSB, Elias Charalambous, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că obiectivul echipei sale în partida cu CFR Cluj este victoria, chiar dacă după analiza făcută echipa lui Dan Petrescu este una foarte bună, scrie Agerpres.

„Am spus-o de săptămâna trecută, fiecare meci pe care îl avem de acum încolo va fi foarte dificil. Ştim că mâine vom avea un nou meci dificil, cu CFR, o echipă foarte bună care joacă acasă, dar mergem la Cluj să luăm cele trei puncte. Vom da tot ce avem mai bun pe teren. După victoria de săptămâna trecută, moralul jucătorilor este foarte ridicat, iar obiectivul nostru este să luăm cele trei puncte. Pe noi nu ne interesează foarte mult cine va juca la CFR Cluj, ne interesează echipa noastră. Am analizat CFR, e o echipă foarte bună, dar cel mai important este cum vom juca noi. Eu nu am întâlnit nicăieri jucători care să vrea să obţină un rezultat de egalitate, toată lumea vrea să câştige pentru că dacă joci la egal probabil vei pierde şi noi vom juca întotdeauna la victorie. Deci targetul nostru este să obţinem cele trei puncte”, a declarat Charalambous.

În ceea ce îl priveşte pe antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, Charalambous a spus că este un mare nume în fotbal, pe care îl respectă: „Dan Petrescu este un nume mare în fotbal, este un antrenor foarte bun, pe care îl respect foarte mult. Ştiu foarte bine cum joacă echipa sa. E foarte greu să joci împotriva lor. Am un mare respect pentru domnul Petrescu. Nu ştiu cum va vedea această partidă, el este un antrenor mai defensiv, dar pe de altă parte ca să câştigi ai nevoie să fii bun şi în atac”.

Tehnicianul cipriot spune că s-a acomodat foarte bine la FCSB, dar a precizat că are nevoie de suportul oricărui membru al staff-ului.

„Ştiam din prima zi că am venit la un club mare şi am fost entuziasmat încă de la început de ceea ce am găsit aici. Şi sper să îi fac pe fani şi pe cei din interiorul clubului fericiţi la sfârşit. Nu sunt foarte multe lucruri de schimbat, pentru că echipa merge foarte bine, iar staff-ul de până acum a funcţionat foarte bine. Eu vreau să le mulţumesc celorlalţi din staff, pentru că m-am acomodat foarte bine. Pintilii e o persoană importantă în club, o persoană care cunoaşte clubul, am nevoie de el. Relaţia noastră e excelentă. Eu am nevoie de sprijinul oricărui om din staff, pentru că sunt nou aici şi este foarte important să avem o relaţie bună. Am nevoie de suportul oricui”, a completat Charalambous.

El consideră că mai sunt destul de multe etape de jucat în play-off, pentru a putea discuta despre finalul campionatului şi câştigătoarea trofeului de campioană.

„Cred că este foarte devreme să vorbim despre finalul campionatului. Eu sunt sigur că toată lumea ar fi fericită să câştigăm titlul, este un club mare şi obiectivul este câştigarea campionatului. Să câştigi titlul este o muncă lungă şi foarte grea. Eu sunt plăcut surprins de calitatea jucătorilor şi cred că ne putem atinge obiectivul la finalul anului”, a mai spus antrenorul FCSB.

Echipa de fotbal FCSB va întâlni, duminică, de la ora 21:00, în deplasare, formaţia CFR Cluj, într-o partidă din cadrul etapei a 3-a a play-off-ului Superligii. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...