Fotbal: Dennis Man – Am încredere că vom trece de grupe la EURO

Data:

Fotbalistul Dennis Man a declarat că are încredere în grupul format la prima reprezentativă că va reuşi să treacă de faza grupelor la Campionatul European de fotbal din Germania.

„Sunt încrezător înaintea Campionatului European. Am încredere în grup, în colegii mei, toţi ne aşteptăm să facem meciuri bune şi să ieşim din grupe. Cred că punctul forte al nostru este grupul, a fost întotdeauna. Suntem uniţi şi se vede asta pe teren. Sperăm ca şi la EURO să se vadă unitatea în teren şi să continuăm ca şi până acum”, a spus Man într-un interviu acordat FRF TV.

„Cred că avem o grupă cu adversari dificili, dar noi dacă vom fi concentraţi pe ceea ce avem de făcut atunci cu siguranţă vom face meciuri bune. Suporterii ne dau putere şi cu siguranţă că vor fi alături de noi în Germania. Vom juca pentru ei, ne dorim să nu îi dezamăgim”, a adăugat fotbalistul.

Dennis Man speră să continue la echipa italiană Parma, care a reuşit promovarea în Serie A.

„Pentru mine a fost un sezon bun, sunt fericit că am îndeplinit obiectivul echipei (n.r. – Parma), acela de a promova în Serie A. Suntem fericiţi. Personal cred că puteam să fac şi mai bine, însă per total sunt mulţumit cu ceea ce am făcut. Vreau să joc în Serie A după cei trei ani în Serie B”, a menţionat Man.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Bulgaria şi Liechtenstein, în 4 (ora 21:30), respectiv 7 iunie (ora 21:00), ambele pe Stadionul Steaua din Capitală, în ultimele partide test înaintea participării la EURO 2024. La turneul final al Campionatului European din Germania (14 iunie-14 iulie), România va face parte din Grupa E, alături de Ucraina, Belgia şi Slovacia.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...