Fotbal: ‘Danke Kaiser’, un ultim omagiu adus legendei Franz Beckenbauer pe Allianz Arena

Data:

Lumea fotbalului a adus un ultim omagiu, vineri după-amiază, legendei Franz Beckenbauer pe Allianz Arena, la 12 zile după decesul „Kaiser”-ului şi la o săptămână după funeraliile sale, informează AFP, scrie Agerpres.

Un portret al lui Beckenbauer a fost plasat în rondul central, înconjurat de 30 de coroane mortuare depuse de cele mai mari cluburi din lume, precum Liverpool sau FC Barcelona.

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, a preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, a preşedinţilor cluburilor Paris Saint-Germain, Nasser al-Khelaifi, FC Barcelona, Joan Laporta, sau a preşedintelui de onoare al lui Real Madrid, Jose Martinez „Pirri”.

Mai multe nume mari ale fotbalului german (Paul Breitner, Lothar Matthaeus, Bastian Schweinsteiger) şi internaţional (francezul Bixente Lizarazu, portughezul Deco) au asistat, de asemenea, la ceremonia la care au mai participat preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi cancelarul Olaf Scholz.

Omagiul a debutat pe notele piesei melodice „Con Te Partiro” şi s-a încheiat cu „Nessum Dorma”, două arii interpretate de tenorul german Jonas Kaufmann, în cadrul unei ceremonii care a durat o oră şi un sfert în faţa a 25.000 de persoane prezente.

Franz Beckenbauer a murit duminică la vârsta de 78 de ani şi a fost înmormântat într-un cadru restrâns, într-un cimitir din sudul oraşului Munchen.

De câţiva ani, legenda fotbalului german se retrăsese la Salzburg, un oraş austriac învecinat cu Bavaria sa natală. Obosit de boală, el şi-a redus treptat apariţiile publice. Moartea fiului său Stephan l-a afectat foarte mult.

Campion mondial ca jucător în 1974 şi ca selecţioner în 1990, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Bayern Munchen în 1974, 1975 şi 1976, Beckenbauer a cucerit totul ca jucător şi antrenor, înainte de a avea succes în ipostaza de conducător, mai întâi la Bayern, apoi obţinând pentru Germania organizarea Cupei Mondiale din 2006.
AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Baschet: Minnesota Timberwolves şi Indiana Pacers s-au calificat în finalele Conferinţelor NBA

Afişul complet al finalelor ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) a fost decis după victoriile de duminică în...

Fotbal: Sepsi OSK renunță la 7 jucători în această vară

Echipa de fotbal Sepsi OSK a anunţat, luni, primele schimbări în lotul pregătit de antrenorul Bernd Storck după...

FRF anunţă lansarea aplicaţiei ‘Tricolorii’, cu o categorie dedicată EURO 2024

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, lansarea unei aplicaţii pentru telefoanele mobile, denumită "Tricolorii", care are o...

Ovidiu Popescu părăsește FCSB după opt ani

Echipa de fotbal FCSB a anunţat, luni, despărţirea de mijlocaşul Ovidiu Popescu, după opt sezoane, contractul jucătorului încheindu-se...