Fotbal: Condamnarea suporterilor care l-au insultat pe Vinicius Jr, un „pas pozitiv” (Infantino)

Data:

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat luni că pedepsele primite de cei trei suporteri ai echipei spaniole de fotbal Valencia, care au primit opt luni de închisoare după ce i-au adresat insulte rasiste atacantului brazilian Vinicius Junior (Real Madrid), constituie „un pas pozitiv”, informează AFP, scrie Agerpres.

„Mă bucur să văd acţiunea fermă şi pedeapsa decisă de autorităţile spaniole în legătură cu comportamentul rasist împotriva lui Vinicius. Este un pas pozitiv”, a scris conducătorul fotbalului mondial pe contul său de Instagram.

„Aşa cum am reiterat clar la recentul Congres FIFA de la Bangkok, nu mai putem accepta ceea ce se întâmplă pe stadioane şi pe teren. Mesajul nostru către cei care încă acţionează într-o manieră rasistă când vine vorba de fotbal: ‘nu vă mai vrem’. Aceşti oameni trebuie excluşi, nu mai fac parte din comunitatea noastră sau din fotbal”, a adăugat elveţianul.

Preşedintele FIFA a adăugat că face eforturi pentru „recunoaşterea rasismului ca infracţiune penală” în toate ţările lumii, iar acolo unde este deja cazul, cum se întâmplă în Spania, pentru „urmăriri penale cu severitatea pe care o merită”.

Cei trei suporteri ai echipei Valencia FC au fost condamnaţi luni la opt luni de închisoare şi o interdicţie de doi ani de a intra pe stadioanele de fotbal, pentru că i-au adresat insulte rasiste lui Vinicius Junior, atacantul formaţiei Real Madrid, într-un meci disputat pe stadionul Mestalla.

Circumstanţa atenuantă a regretării faptelor, care a inclus, la cererea lui Vinicius şi a clubului Real Madrid, o scrisoare de scuze şi recunoaşterea deschisă a vinovăţiei în cursul şedinţei, a însemnat o reducere cu o treime a pedepsei, de la 12 la 8 luni de închisoare.

Cei trei au avut parte de o audiere rapidă, în baza unui acord încheiat între părţi, urmând să achite şi costurile de judecată.

Apărătorii celor trei acuzaţi au cerut suspendarea pedepsei cu închisoarea, cerere care se încadra în acordul la care au ajuns cu Parchetul, La Liga, Federaţia spaniolă de fotbal, Real Madrid şi Vinicius, pe care jucătorul trebuie să o confirme acum.

Pe 21 mai 2023, în cursul meciului dintre Valencia şi Real Madrid, Vinicius a denunţat că a fost ţinta insultelor rasiste ale fanilor echipei gazdă. Meciul a fost oprit pentru câteva minute, iar jucătorul brazilian l-a identificat pe unul dintre acuzaţi, alţi doi suporteri fiind identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Lewis Hamilton încă le trimite cadouri de Crăciun copiilor lui Nico Rosberg

Fostul campion mondial de Formula 1 Nico Rosberg a dezvăluit că britanicul Lewis Hamilton încă le trimite cadouri...

Manchester United confirmă accidentarea lui Lisandro Martinez la ligamentele încrucişate

Clubul englez de fotbal Manchester United a confirmat faptul că fundaşul Lisandro Martinez a suferit o accidentare la...

Vom avea un meci dificil cu AS Monaco în Ligue 1, spune antrenorul lui PSG, Luis Enrique

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, spune că se aşteaptă la un meci extrem de dificil împotriva rivalilor...

Daniil Medvedev nu se gândeşte încă la retragere

Tenismanul rus Daniil Medvedev (7 ATP), eliminat surprinzător în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la...