Fotbal: Clubul Juventus Torino a demarat procedura de retragere din proiectul Super Ligii europene

Data:

Clubul italian Juventus Torino a anunţat joi că a demarat „procedura de retragere” din Super Liga europeană de fotbal, proiectul iniţiat în aprilie 2021 de 12 mari cluburi europene, informează agenţia EFE, scrie Agerpres.

Luna trecută, clubul torinez anunţase că a început discuţiile pe această temă cu Real Madrid şi FC Barcelona, singurele cluburi care au continuat să susţină, alături de Juventus, proiectul Super Ligii.

„După aceste discuţii şi ţinând cont de unele diferenţe privind interpretarea acordurilor aplicabile proiectului Super Ligii, Juventus confirmă că a demarat procedura de retragere din proiectul respectiv”, a precizat gruparea din Serie A.

Juventus aminteşte, totodată că, „în conformitate cu prevederile contractuale aplicabile, este necesar acordul prealabil al lui Real Madrid, FC Barcelona şi al celorlalte cluburi implicate în proiectul Super Ligii pentru ca retragerea să intre în vigoare”.

Alte nouă cluburi care au participat la crearea competiţiei au abandonat anterior proiectul Super Ligii, criticat dur de UEFA: Atletico Madrid, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Chelsea, Manchester City, Tottenham, AC Milan şi Inter Milano.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Charalambous (FCSB), înainte de partida cu Feyenoord – Echipa care va câştiga mâine va avea şanse să continue

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu...

Dorinel Munteanu – Pentru mine este o provocare, vreau ca Hermannstadt să redevină o echipă de temut

Noul antrenor al echipa de fotbal FC Hermannstadt, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, că instalarea reprezintă o provocare...

Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile

Fotbalistul francez Paul Pogba, mijlocaşul echipei AS Monaco, s-a lansat într-o aventură surprinzătoare, devenind acţionar şi ambasador al...

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei FC Hermannstadt

Fostul internaţional Dorinel Munteanu a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Hermannstadt,...