Atletism: Mihai Dringo (400 m) şi Ioana Colibăşanu (triplusalt), calificaţi în finale la Europenele Under-23

Data:

Doi atleţi români, Mihai Dringo (400 m) şi Ioana Colibăşanu (triplusalt), s-au calificat în finale, joi, la Campionatele Europene Under-23 de la Espoo (Finlanda), scrie Agerpres.

În proba masculină de 400 m, Mihai Sorin Dringo a fost înregistrat în serii cu al optulea timp, 46 sec 40/100, iar în semifinale a avut al patrulea timp, 45 sec 84/100, urmând să evolueze în finala programată vineri, de la ora 19:20.

În aceeaşi probă, Sorin Alexandru Voinea a reuşit doar al 25-lea timp din serii, 47 sec 49/100.

În finală s-a calificat şi Ioana-Emilia Colibăşanu, la triplusalt, după ce a fost înregistrată în calificări cu a zecea performanţă, 13,15 metri. Alexia Dospin a fost a 31-a, cu 12,21 m. Finala va avea loc vineri, de la ora 17:55.

Maria Valeria Bisericescu a fost a 28-a în serii la 100 m, cu timpul de 12 sec 09/100.

În serii la 400 m feminin, Emma Maria Adnana Matyus a fost cronometrată cu al 21-lea timp, 55 sec 31/100.

Dragoş Ionuţ Nicorici s-a clasat pe 18 în calificările la aruncarea ciocanului, cu 64,10 metri.

România participă cu o delegaţie de 20 sportivi (8 băieţi şi 12 fete) la Campionatele Europene Under-23 de la Espoo (Finlanda), care se desfăşoară între 12 şi 16 iulie.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Phil Foden şi-a prelungit contractul cu Manchester City

Phil Foden, fotbalistul englez al lui Manchester City, a semnat un nou contract care îl va menţine la...

FRF a stabilit programul ediţiei 2026-2027 a Ligii a II-a

Federaţia Română de Fotbal a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, programul sezonului regulat din cadrul ediţiei 2026-2027...

Columbianul James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de echipa Minnesota United

Fotbalistul columbian James Rodriguez s-a despărţit după numai şase luni de formaţia americană Minnesota United, din Major League...

Donald Trump îşi doreşte ca Gianni Infantino să preia postul de secretar general al ONU

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, îşi doreşte ca Gianni Infantino, preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), să devină...