Fotbal: Clubul FC Rapid a redeschis fan-shop-ul din Gara de Nord după 30 de ani

Data:

Clubul de fotbal FC Rapid a redeschis, joi, fan-shop-ul său din Gara de Nord după 30 de ani, la eveniment participând foşti şi actuali jucători ai formaţiei giuleştene, precum şi câteva zeci de suporteri, scrie Agerpres.

Inaugurarea a fost făcută în prezenţa unui grup de 10 angajaţi ai companiei CFR îmbrăcaţi în uniforme, iar panglica a fost tăiată de preşedintele clubului, Daniel Niculae.

„Este o zi istorică, pentru un club istoric. Ne întoarcem practic la rădăcinile noastre prin redeschiderea acestui magazin în Gara de Nord, un loc plin de istorie”, a declarat Niculae despre magazinul tradiţional al FC Rapid, care a comercializat produse cu însemnele clubului până la închiderea sa din 1993.

„Mă bucur că am reuşit să îl redeschidem după o perioadă atât de lungă. Prin tot ceea ce facem noi ne respectăm suporterii, mergem în întâmpinarea lor şi încercăm să le îndeplinim doleanţele. Chiar dacă nu toţi care păşesc în Gara de Nord sunt rapidişti, dar cu siguranţă că fiecare are un prieten rapidist, o cunoştinţă sau o rudă. Ştim că sunt foarte mulţi oameni care circulă cu trenul, deci magazinul este aici şi pentru suporterii noştri din provincie”, a adăugat Daniel Niculae.

Prezent la inaugurare, căpitanul formaţiei giuleştene, Cristian Săpunaru, a menţionat că în copilărie a cumpărat diverse produse de la fostul magazin.


„Am prins fostul magazin din Gara de Nord, eram mic şi veneam cu prietenii şi mai cumpăram lucruri. Eu m-aş bucura să fie cât mai multe fan-shop-uri în ţară pentru că Rapid merită. Este o emulaţie de nedescris în jurul Rapidului. La ora actuală, Rapid este cea mai în vogă echipă din România, fără să fiu arogant sau să jignesc pe cineva. Dar de când a revenit Rapid în prima ligă s-a schimbat campionatul şi fotbalul din România. Să dea Dumnezeu să se vândă la finalul sezonului şi tricoul de campion al Rapidului. Dar eu am spus că obiectivul nostru este unul din locurile 1-3”, a precizat Săpunaru.

Magazinul din Gara de Nord este al doilea fan-shop al clubului Rapid după cel de la Stadionul Giuleşti. Reprezentanţii clubului au anunţat că angajaţii CFR din toată ţara vor avea 20% reducere la achiziţionarea de produse din noul magazin. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Mikel Arteta se bazează pe ajutorul fostului său antrenor David Moyes

Tehnicianul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, a declarat că speră că fostul său antrenor David Moyes le va...

Destinul este în mâinile noastre, spune Guardiola înaintea partidei decisive cu West Ham United

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, formaţie aflată la o victorie distanţă de titlu în Premier League, se...

Edward Iordănescu a convocat 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru meciurile amicale cu...

F1: Charles Leclerc, cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente libere pe circuitul de la Imola

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a fost cel mai rapid vineri în prima sesiune de antrenamente libere pentru...